Studenția este perioada în care înveți să te descurci singur, să devii mai organizat și să îți împarți resursele financiare în așa fel încât să îți ajungă pentru chirie, mâncare și alte cheltuieli. Totuși, de multe ori banii de la părinți și bursa nu îți sunt de ajuns pentru toate nevoile tale. Cărțile, berile de pe Piezișă, mâncarea, toate costă și trebuie să găsești o soluție în acest sens. Altfel spus, atunci când îți rămâne prea multă lună la sfârșitul banilor, există o soluție, pusă în aplicare de numeroși studenți: joburile part-time. De obicei, acestea nu au legătură cu domeniul în care studiezi, dar sunt sursa unor bani în plus, câștigați în doar câteva ore pe zi, care nu interferează cu programul tău de studiu. Așadar, hai să vedem care sunt cele mai populare modalități de a îți rotunji veniturile!
De multe ori te-ai gândit să faci un stagiu de practică, sau ai auzit că mulți colegi de-ai tăi și-au găsit un job în urma unui astfel de internship. Și totuși încă mai stai pe gânduri. De ce? Am să îți dau 5 motive pentru care ar trebui să aplici încă din timpul facultății.
Monica Georgescu este Manager Recrutare TjobsRecruit si ambasador SmartDreamers si ne vorbeste astazi despre cum sa ne diferentiem de ceilalti candidati atunci cand mergem la un interviu. De cele mai multe ori din dorinta de a-l impresiona pe angajator, tindem sa oferim raspunsuri pripite, sa mintim sau sa scoatem in fata anumite aspecte negative.
Va prezentam mai jos un fragment din interviul oferit de Monica Georgescu portalului SmartDreamers.com. Ea ne va impartasi din experienta ei, lucrand cu companii ca : Lugera & Makler, PriceWaterHouseCoopers și UTI Grup.
Vreau sa vorbesc astazi despre un subiect foarte drag mie si anume programarea web si posibilitatile de angajare. Un programator web se ocupa in principal cu realizarea de site-uri sau aplicatii pentru site-uri. Avand in vedere popularitatea de care se bucura internetul in ultima vreme, va dati probabil seama ca astfel de persoane sunt foarte cautate.
Un programator web entry level poate castiga minim 500 euro/luna pe cand un expert poate ajunge si la cateva mii. Desi pe hartie suna foarte bine, atunci cand vorbim efectiv de resurse umane, un programator web bun este destul de dificil de gasit. Iata de ce :
Gândul la o schimbare de carieră ca un singur, mare pas din viața ta poate fi descurajator, mai ales dacă nu știi de unde ar trebui să vină schimbarea. Știi că vrei să fii în altă parte, dar prăpastia ce ar trebui trecută este destul de mare. Lucrurile nu ar trebui să stea așa dacă reușești să porționezi acest proces în câțiva pași ușor de gestionat.
Esti student sau masterand? Esti pasionat de scris? Iti capteaza atentia evenimentele studentesti? Iti bei cafeaua citind stiri si articole online? Atunci te invitam sa ni te alaturi! Inscrie-te la programul de internship - content writer la Campuscluj.ro si vei avea parte de cea mai frumoasa experienta din viata ta de student!
Sa facem cunostinta
www.campuscluj.ro este un portal studentesc cu o crestere remarcabila : dupa primele 6 luni de la lansare, portalul inregistreaza peste 25 000 cititori unici/luna. Avem parteneriate media cu : Festivalul Peninsula, Stand up Comedy, hipo.ro, smartdreamers.com, Dilema Veche etc Am intervievat personalitati marcante ale invatamantului clujean si national, precum Lect. Dr. Oana Boc si Ionut Budisteanu (castigator Intel Isef 2013).
Dacă te gândești să te angajezi curând, Campuscluj.ro vine cu cele mai bune sfaturi pentru un CV ideal. Pe piața muncii se duce o luptă destul de strânsă pentru fiecare post nou scos la concurs. Unii aplicanți nu au un loc de muncă, iar alții doresc să își schimbe locul de muncă pentru ceva mai bun. Așa că mare atenție! Prima impresie pe care un angajator și-o face despre tine este prin intermediul CV-ului, care ar trebuie să îți reprezinte întocmai personalitatea și experiența.
Ai predat lucrarea de licenta si te gandesti la vacanta? Poate ar fi bine sa acorzi cateva momente carierei tale. Nu lasa totul pe mai tarziu! Un prim lucru pe care il poti face ca absolvent este sa vizitezi Targul virtual Hipo.ro pentru absolventi, unde poti aplica pentru cele 200 de pozitii deschise de companiile participante la eveniment.
După ce scăpăm triumfături de cel de-al doilea examen al maturității din viața noastră, ne trezim temători cu diploma în mână și emoții în suflet, neștiind încotro să o luăm. Ce facem cu diploma de absolvire? Dacă pentru multe persoane perioada de vară înseamnă mult aşteptatul concediu de odihnă, pentru mulți absolvenţii de facultate este începutul unei etape importante din viaţa lor prin intrarea în “câmpul muncii“. Tocmai de aceea, ne-am hotărât să vă oferim câtteva sfaturi.
Suntem deja, oficial, în vacanță, iar mulți dintre noi se gândesc serios să se angajeze și să rămâne în mult iubitul nostru Cluj pentru la vară. Ei bine, Campuscluj.ro e alături de tine și acum și îți oferă câteva sfaturi esențiale pentru cum să te îmbraci la un interviu.
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.
Oct 14, 2024 228 Interviu
Sep 11, 2024 364 Campus
Iul 16, 2024 472 Stiri
Iul 08, 2024 357 Stiri
Iul 03, 2024 387 Stiri