„Clovnii extraterestrii” vin in Cluj la Teatrul National

Scris de  Sep 23, 2014

Regizorul american Eli Simon continuă pe scena Teatrului Naţional Cluj-Napoca povestea începută în spectacolul Războiul clovnilor într-o nouă montare, Clovni extratereştri. Această primă avanpremieră a noii stagiuni va avea loc în sala mare, marţi, 23 septembrie 2014, de la ora 19:00. Premiera spectacolului va avea loc în 10 octombrie, de la ora 19:00, în cadrul Întâlnirilor Internaţionale de la Cluj (8-12 octombrie 2014).

Distribuţia: Adriana Băilescu, Ruslan Bârlea, Patricia Brad, Dan Chiorean, Cătălin Codreanu, Ramona Dumitrean, Anca Hanu, Cătălin Herlo, Silvius Iorga, Elena Ivanca, Radu Lărgeanu, Miron Maxim, Angelica Nicoară, Dragoş Pop, Cristian Rigman, Matei Rotaru, Alexandra Tarce, Irina Wintze şi  Ada Milea.

 

Saga clovnilor, începută cu Războiul clovnilor în 2012, se continuă astăzi cu povestea celor care, nevoiţi să-şi părăsescă planeta, ajung, străini şi nedoriţi de nimeni, pe Pământ. Simpatici şi naivi, neîndemânatici şi neghiobi, strânşi în jurul lui Baby Clown şi iubind la nebunie muzica Funk, clovnii extratereştri vor încerca să se adapteze noilor condiţii de viaţă, să se integreze în societatea „oamenilor“, să le adopte obiceiurile, meseriile, comportamentul de zi cu zi. Dar cum să uiţi cine eşti şi să-ţi „corectezi" identitatea fără să pierzi nimic? O poveste pentru mari şi mici, cu mult haz şi voie bună, care conduce spectatorul spre regăsirea prospeţimei copilăriei, cu toate tristeţile şi bucuriile ei.

 

Regizorul Eli Simon, profesor în Arta actorului (Universiy of California Irvine) a conceput acest spectacol original în strânsă colaborare cu compozitorul Vincent Olivieri, autorul muzicii şi al cântecelor interpretate de Ada Milea, pentru actorii şi publicul Teatrului Naţional Cluj-Napoca. Eli Simon este autor specializat pe scenarii de spectacole de clovni, dar şi muzicaluri, comedii ori spectacole clasice. Este autorul volumelorThe Art of Clowning şi Masking Unmasked, Four Basic Approaches to Acting. Este director artistic al trupei de clovni „Clownzilla", co-fondator al trupei „Pan Pacific Players" şi director artistic al Festivalului New Swan Shakespeare Festival din Irvine, California. Eli Simon se află la a doua colaborare cu Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, primul spectacol, Războiul clovnilor, fiind un mare succes al teatrului.  

 

Sursa: teatrulnationalcluj.ro

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.