Luni 07 aprilie 2014, într-un cadru informal oferit de către cafeneaua "La Cizmărie", a avut loc dezbaterea publică intitulată: “Tineretul român, încotro?”. Evenimentul a făcut parte din suita de dezbateri organizată de Institutul francez din Cluj-Napoca, în cadrul festivalului “Primăvară Cafenelelor”.

AIESEC a ajutat-o pe Adriana Mahu să obțină jobul mult visat - de ea și de mulți alți tineri din întreaga lume. Aceasta a ajuns să lucreze pentru Microsoft Belgia la vârsta de 23 de ani, acumulând astfel experiența care-i complementează CV-ul. Adriana a fost „interogată” de echipa Smartdreamers și iată ce le-a dezvăluit aceasta:

Ai de făcut o prezentare la facultate? Sau de prezentat licența la finalul anului? și nu știi cum să îți stăpânești emoțiile? Vorbitul în public generează stres și neliniște pentru mulți dintre noi, astfel că devine foarte greu să ne stăpânim emoțiile și să vorbim coerent.

Cine a auzit de Electric Castle, Peninsula, BOOHA sau Downsound, au auzit sigur și de Paul Toma, cunoscut ca DJ Sauce. Acesta se mândrește cu faptul că se numără „printre norocoșii care fac ceea ce le place” și declară că nu ar schimba nimic pe plan profesional. Acesta a fost „interogat” de echipa SmartDreamers și iată ce a ieșit:

Unul dintre cele mai grozave lucruri la facultate este faptul că ești, în sfârșit, independent: îți faci propriile tale reguli, stai până târziu afară, îți administrezi propriul buget etc. Dar nu e așa ușor cum credeai, așa-i? De câte ori ai rămas fără bănuți în buzunar/portmoneu? De câte ori ai cheltuit mai mult decât ai avut și a trebuit să împrumuți cash de la prieteni? Acest articol are drept scop să te învețe, prin metode simple, cum să economisești banii, asfel încât să îți ajungă toată luna.

Taxele de școlarizare și bursele pe care le-ar putea accesa un student român reprezintă două informații care influențează puternic decizia de a pleca la studii în străinătate. În timp ce în Germania și Danemarca taxele de școlarizare sunt zero, Marea Britanie și Olanda reprezintă două destinații cu provocari financiare mai mari la o primă vedere însă românii beneficiază de ajutor guvernamental pentru a-și acoperi taxele de școlarizare. Bursele pot fi un ajutor financiar important dar pentru a le accesa e nevoie ca tinerii să aibărezultate academice bune sau să îndeplinească anumite criterii sociale.

În studenție, cel puțin o dată, ai fost nevoit/ă să lucrezi în grup...cu încă...să zicem, 4 colegi. Și, de multe ori s-a întâmplat, ca măcar unul dintre ei (sau și mai bine, fiecare dintre ei) să faă parte dintre stereotipurile astea superbe, pe care urmează să le descriu mai jos. Așadar, ce e de făcut?

Cu toţii ştim că în studenţie, nu prea mai ai timp să-ţi faci de mâncare. Şi chiar dacă ai, mâncarea nu va fi atât de gustoasă ca acasă sau nu vei avea răbdarea necesară să găteşti, chiar dacă mama îţi spune la telefon sau pe skype ce trebuie să faci. Aşadar, de cele mai multe ori, ajungi să recurgi la câteva alimente foarte-foarte-foarte, dar foarte uşor de procurat. Şi de mâncat. Desigur, că tot nu vor înlocui mâncarea mamei...

Este timpul să renunțăm la hainele groase de iarnă și să le scoatem la iveală pe cele de primăvară. Dacă acestea însă nu te mai încap sau nu îți mai vin bine este timpul să faci o schimbare în ceea ce privește stilul tău de viață. Poți începe cu o plimbare în fiecare zi, care va avea beneficii extraordinare pentru sănătatea ta, dar numai dacă le faci pe unde trebuie.

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.