Înscrierea în concurs se va face pe baza trimiterii unui abstract de maximum 500 de cuvinte, în care să se propună o temă de cercetare – inovare în aria descrisă, pe adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., până la data de 31 iulie 2017. Proiectele pot fi depuse atât individual, cât și de către echipe de cercetare, formate din studenți și cadre didactice universitare.
Competiția cuprinde două secțiuni: Start Up și Inovare Tehnică. În cadrul secțiunii Start Up pot fi depuse propuneri de inovare pentru domeniile țintă, iar în etapa finală se va organiza o galerie de postere. Pentru secțiunea Inovare tehnică, propunerile trebuie să se concretizeze sub formula unui prototip sau a unei tehnologii cu grad ridicat de interactivitate: program software, HMI sau Smart Technologies. Vor fi acordate premii în valoare totală de 5.000 Euro.
Gala Premiilor Studențești pentru Inovare Tehnică va avea loc în prima zi a expoziției IEAS 2017 (19 septembrie 2017), dedicată educației și inovării. Mai multe detalii și regulamentul oficial al concursului sunt disponibile pe http://www.ieas.ro/premii-competitii/. „Expoziția IEAS a reprezentat încă de la început o platformă de colaborare între universități, studenți și companii, în cei peste 12 ani de existență susținând numeroase ințiative educaționale. Premiile Studențești pentru Inovare Tehnică reprezintă o continuare firească a acestor preocupări și ne dorim să devină un reper și o sursă de inspirație pentru comunitatea de business din România”, a declarat Cătălin Neamțu, Președintele DK Expo.
Premiile Studențesti pentru Inovare Tehnică se derulează sub egida unor centre universitare prestigioase, printre partenerii instituționali ai evenimentului numărându-se: Facultatea de Inginerie Mecanică și Mecatronică, Universitatea Politehnica București, Universitatea de Construcții București, Universitatea Babeș-Bolyai, Universitate Tehnică din Cluj-Napoca și Universitatea Valahia din Târgoviște.
Citeste si:
---> Ideile tale iti pot aduce o bursa la Oxford Summer Business School!
---> NASA a cumparat o aplicatie dezvoltata de programatori clujeni
Sursa: news.ubbcluj.ro