Muzeul Etnografic al Transilvaniei
Toate mărțișoarele sunt realizate de către peste 20 de expozanți, din toată Transilvania, de la Satu Mare până la Cristuru Secuiesc, iar târgul va putea fi vizitat între orele 10-19. Mărțișorul este un obiect de podoabă care se oferă în dar ca semn al sosirii primăverii, în prima zi a lunii martie, mai ales fetelor și femeilor. În prezent, este alcătuit dintr-o podoabă miniaturală și un șnur realizat din două fire răsucite de mătase, de culoare roșie și albă, cu ciucuri la capete.
În vechime, mărțișorul era un șnur alcătuit din două fire de lână răsucite, colorate în roșu și alb sau roșu și negru reprezentând contrariile: vară-iarnă, căldură-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric. Obiectul era dăruit copiilor și tinerilor - fete și băieți. Era legat la mână sau purtat în piept și avea un rol apotropaic. România, împreună cu Republica Moldova, Bulgaria și Macedonia, au realizat un proiect important, acela de a înscrie Mărțișorul în patrimoniul UNESCO, proiect aflat în etapa de evaluare finală.
Casa TIFF
Creativii autohtoni dau tonul lucrurilor hip din 2017. "Ne reînoim garderoba şi ne reîmprospătăm ambientul casei cu cele mai fresh haine, accesorii, bijuterii de autor şi obiecte de mobilier şi home decor", transmit organizatorii festivalului. Târgul va funcţiona după următorul program: vineri - 18:00 - 21:00 şi sâmbătă şi duminică - 11:00 - 21:00, iar intrarea este liberă.
Sursa: ziuadecj.realitatea.net