Startul competiției va fi dat sâmbătă, 25 august, ora 11.00, lângă scena de pe strada Mihail Kogălniceanu. Participanții își vor testa rezistența fizică pe distanțele 1,8, 5 și 10 kilometri, traseul fiind: str. M. Kogălniceanu – str. Emmanuel de Martonne – str. Ion C. Brătianu – str. Hermann Oberth – str. Baba Novac – str. Ion C. Brătianu – str. Hermann Oberth – Bulevardul Eroilor – Universității – str. M. Kogălniceanu – str. Emmanuel de Martonne –str. Ion C. Brătianu – str. Hermann Oberth – str. M. Kogălniceanu.
Numerele de start și brățările vor putea fi ridicate de participanții la DONATON astfel:
- vineri, 24 august, între orele 16.00-20.00, de la standul amenajat în acest sens, aflat lângă standul Info de pe strada Kogălniceanu
- sâmbătă, 25 august, între orele 9.00-10.30 din centrul de concurs care va fi amenajat lângă START
Atât la sosire, cât și pe traseu vor exista puncte cu răcoritoare, iar primul ajutor se va acorda pe tot parcursul competiției. Totodată, adulții care finalizează cursa vor avea la dispoziție, spre hidratare, un butoi de bere oferit de Manufactura de Bere din Fót (Fóti Kézműves Sörfőzde), Ungaria. Fiecare alergător care va trece linia de sosire va primi o medalie și un bilet de participare la degustarea vițelului prăjit la proțap, un eveniment organizat în cadrul festivalului.
Crosul ZCMC-DONATON a fost creat pentru a cinsti amintirea curajosului păstor Donát. Legenda spune că într-o noapte, în urmă cu 400 de ani, aflându-se cu turma la păscut în pădurea Hoia, păstorul Donát a zărit oastea otomană pregătită să atace orașul prin locul care astăzi se numește Tăietura Turcului. Asemeni eroului grec de la Marathon, păstorul a fugit să ducă vestea concetățenilor săi. A trecut pe nerăsuflate de poarta Mănășturului și nu s-a oprit până la primărie. Acolo a spus ce a avut de spus, după care, din cauza emoției și a efortului, a căzut mort. Oastea orașului însă s-a adunat numaidecât și a reușit să-i alunge pe inamic. Drumul parcurs de păstor poartă și azi numele de Donát (Dontah).
Citeste si:
---> UBB se afla la a treia editie a scolii internationale de vara cu tema „Managementul dezastrelor”
Sursa: cluju.ro