Subiectul continuu și fierbinte al zilei de azi și al ultimelor săptămâni, gustat de întreaga populație a Europei și de toate păturile sociale ale României este Roșia Montană. Unii pro, alții contra, cu toții ar trebui să îmbrățișăm un crez și o opinie referitoare la proiectul RMGG din zonă.

Shawn este este student la masteratul de Studii Transatlantice din cadrul Facultății de Studii Europene. A venit tocmai din America să vadă cum e viața unui student român și se pare că țara noastră l-a cucerit din prima. Să vedem ce vom afla noi despre sistemul de învățământ american într-un interviu acordat exclusiv site-ului nostru Campuscluj.ro. 

1. Nu compara viața ta  cu a altora și nu îi judeca; habar nu ai care este misiunea lor.

Nu mai încerca să fii altcineva. Cu toții avem scopul nostru pe lume. Fii mereu tu însuți și devino cea mai bună versiune a ta. Ești un original, nu o copie contrafacută.

La doar 23 de ani, Andra și-a găsit calea și știe cu precizie unde vrea să ajungă. Pentru că a ales să exploreze devreme, când alții încă ”se distrau”, înlocuindu-și timpul liber cu munca. Muncă e mult spus, de fapt face ce și cum îi place. 

 

”Am terminat Administrarea Afacerilor şi chiar administrez o afacere. Prima mea dragoste a fost scrisul aşa că la final de 2012 am deschis proiectul www.desprejoburi.com. Morala? Nu contează ce drumuri apuci în viaţa. Întotdeauna ele te vor duce către pasiunea care mocneşte în tine.” 

Studenţia, pe lângă numărul de examene şi de şeteceri, se numără şi în cât de obosit/ă eşti. Chiar dacă nu ai cursuri de la 9 dimineaţa până seara, de multe ori se întâmplă să nu ai timp de o masă bogată în proteine sau şi mai rău, să dormi bine. În perioada asta mai ales, creierul tău este suprasolicitat de proiecte. Aşadar, ne dorim să venim în ajutorul vostru cu o listă a alimentelor care îţi "încarcă" creierul. Şi nu, cafeaua nu e o opţiune.

Te simți deseori copleșit de volumul de muncă pe care îl ai sau te trezești că ratezi deadline-uri? Sau uiți pur și simplu lucruri importante, așa că altcineva trebuie să te acopere?

 

Toate acestea sunt simptome ale lipsei unei ,,to do list”. Această listă înseamnă prioritizarea activităților pe care le ai de dus la bun sfârșit. Cele mai importante task-uri se află la începutul listei, iar cele care mai suportă amânare la sfârșitul ei.

Populare proiecte de echipă pot fi o mană cerească sau un blestem. Depinde de cine alcătuiește echipa.

 

Cel puțin în facultate există mereu acei indivizi care fug de responsabilități și se sustrag mai mult sau mai puțin subtil de la sarcinile pe care le au, lăsându-i pe alții să le acopere partea.

Chiar dacă ai 20 și ceva de ani, trebuie să recunoști că încă mai aștepți ca cineva să te împingă de la spate în diferite situații.

 

În ceea ce privește cititul, dacă nu ai fost pasionat de mic, odată cu vârsta devine din ce în ce mai greu să te apuci.

Despre cum poți deveni un artist al acestei profesii, cu provocări, satisfacții, avantaje și dezavantaje:

 

”M-a ajutat și plecarea în Statele Unite, timp de două veri la rând pe parcursul facultății, unde am avut aproximativ șase job-uri diferite (am spălat geamuri, am prăjit carne într-un supermarket, am debarasat mese într-un restaurant, etc). Experiență care mi-a certificat dorința de a deveni actor…

Studenția este o perioadă specială din viața ta. Exisă oportunități incredibile de dezvoltare personală, dar să nu uităm nici de oportunitățile care-ți permit să fii foarte, foarte caraghios.

 

Câte ai încercat până acum?

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.