Interviu cu Stefan Lupu - Actor si Dansator la Teatrul Mic si Foarte Mic

Scris de  Noi 04, 2013

Despre cum poți deveni un artist al acestei profesii, cu provocări, satisfacții, avantaje și dezavantaje:

 

”M-a ajutat și plecarea în Statele Unite, timp de două veri la rând pe parcursul facultății, unde am avut aproximativ șase job-uri diferite (am spălat geamuri, am prăjit carne într-un supermarket, am debarasat mese într-un restaurant, etc). Experiență care mi-a certificat dorința de a deveni actor…

Cred ca oricine poate să devină actor. În schimb, pentru a deveni un artist al acestei profesii, cred că ai nevoie de ceva special…poate este vorba de talent, de o sensibilitate anume, de o calitate deosebită. În momentul de față, simt că mi-am găsit calea și știu încotro mă îndrept. Este foarte important să nu renunțăm la visele și la dorințele noastre…”

Stefan-Lupu-1

SmartDreamers: Cum arată synopsisul parcursului educațional și profesional?

 

Am început să fac teatru încă din liceu într-o trupă de amatori, după care am urmat facultatea de teatru, reușind imediat după absolvirea facultății să mă angajez la un teatru de stat. Am continuat cu un masterat, cu care m-am specializat în domeniu. În prezent sunt doctorand anul întâi (studii teatrale aplicate).

 

Atât în timpul facultății cât și după terminarea studiilor, am participat la workshop-uri și ateliere de creație, atât pe zona de teatru cât și pe dans, în România dar și în străinătate. Am avut ocazia să lucrez cu regizori și coregrafi din Franța, Suedia, Germania și din țară. Un alt lucru care m-a ajutat foarte mult să progresez, au fost proiectele independente la care am lucrat, pentru că am avut posibilitatea să experimentez.
O altă experiență benefică, a fost plecarea mea în Statele Unite timp de două veri la rând pe parcursul facultății, unde am avut aproximativ șase job-uri diferite (am spălat geamuri, am prăjit carne într-un supermarket, am debarasat mese într-un restaurant, etc). Experiență care m-a ajutat să fiu mai comunicativ, să cunosc alte tipologii de oameni și culturi. Însă cel mai important câștig, a venit din faptul că mi-a certificat dorința de a deveni actor… 

 

SmartDreamers: Ce presupun proiectele-taskurile la care lucrezi?

 

În teatrul de stat de obicei durata lucrului la un proiect, este cuprinsă între 2 și 5 luni. Bugetul unui astfel de proiect este de aproximativ 10.000 de euro, dar el poate urca și până la 50.000 de euro, în funcție de cerințele regizorului, scenografului, coregrafului și ale actorilor, în măsura în care teatrul își permite să acopere asemenea costuri. În teatrul independent costurile producțiilor sunt mult mai mici, iar bugetele provin din sponsorizări sau concursuri de proiecte. În ambele variante de proiecte în calitate de actor, trebuie să fiu prezent la repetiții, punctual, să învăț textul cât mai repede, să fiu atent, implicat și disponibil.

 

Citește interviul integral pe smartdreamers

Ultima modificare Miercuri, 22 Octombrie 2014 13:21
Cristina Dochia

Pasionată de oameni, cuvinte, idei. Visez la o media bazată pe principii și pe aptitudini reale, în care să lucrez. În rest, caut să blochez clișeele prin scris.

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.