Astăzi, însă, vreau să las neutralitatea să vorbească și să mă învăț pe mine însămi să accept. Să nu fiu înțeleasă greșit, mă număr printre opozanții proiectului, și nici nu-mi plac acei ,,căldicei” care nu știu în ce ape se scaldă și nici de partea cui să fie. Asumarea unei poziții e imperios necesară și trebuie să știm să definim curajul în viețile noastre! Acesta e curaj, Nu despre această neutralitate vorbesc eu, nu e momentul să rămânem neutri în vârtejul informațional în care ne ducem veacul zi de zi. Dar să tăiem în carne vie? Să ne ignorăm vecinii care au curajul să gândească diferit?

În primul rând, să mă prezint. Sunt o studentă care locuiește la o aruncătură de băț de Roșia Montană, dar în primul rând sunt o tânără dezamăgită. În mare parte că lumea mea, România toată și întreaga și frumoasa-mi zonă, s-a rupt în două și s-a despărțit iremediabil din cauza acestui subiect. Poate că era inevitabil, nu știu. Dar mi-e greu să ridic capul și să văd unde s-a ajuns. Oamenii de aici mai au puțin și nu-și dau bună ziua între ei (cei pro și cei contra), altor oameni le e teamă să spună ce gândesc (că doar nu se știe ce va veni), există suflete care mor de foame și cer demararea proiectului, dar și mai multe suflete cu trupuri inundate-n aur care spun un DA puternic pentru RMGC. Nici măcar motivele nu ne mai spun nimic. Irelevante, azi, în fața dezastrului.

Adevăru-i însă, că nu mai știm să acceptăm opinia celui de lângă noi. Nu trebuie să o împrumutăm, nici măcar să ne placă, ci să o acceptăm. Cert e că RoMÂNIA (cum am văzut spell-uită pe la teve) chiar se lasă condusă de-o mânie care ne distruge. E ok să-ți asumi o părere, dar nu să dai în cap celui de lângă tine pentru că, spre nefericirea ta, nu gândește la fel. Am știut dintotdeauna că democrația a fost înțeleasă prost la noi în țară, dar nu mi-am imaginat că se va ajunge aici. E ok și să luptăm pentru ceea ce ne dorim sau pentru ceea ce urâm, dar violența fizică sau verbală unde ne duce și ce ne aduce? Înfruntările stupide de pe scena politică românească, decupate, parcă, din vechea și iubita emisiune BA DA, BA NU au ajuns și la noi, în case și-n orașe și tare rău îmi pare.

Știți ceva? Aici, în zonă, nu ne puteam mândri cu multe lucruri, dar aveam liniște. Acum nici pe asta n-o mai avem. Și mă-ntreb, la ce bun să fim atât de înverșunați? Îmi vine greu s-o recunosc și mai ales s-o scriu, dar cred că zarurile au fost aruncate demult, și nu de noi. Și atunci? Faptul că atâtea suflete din stradă simt la fel ne spune deja multe. Aici nu mai contează niciun brand politic, nicio literă ieftină de partid ieftină, toate-s o apă și-un pământ. Însă, indiferent de convingeri, pledez azi în favoarea acceptării ,,celuilalt”, care nu-i ca noi și nici nu simte la fel. Însă are dreptul să facă asta, să nu uităm. Încă are dreptul!

sursa foto: evenimenteoradea.ro