5 sfaturi despre citit. De ce si cum sa o faci

Scris de 

Chiar dacă ai 20 și ceva de ani, trebuie să recunoști că încă mai aștepți ca cineva să te împingă de la spate în diferite situații.

 

În ceea ce privește cititul, dacă nu ai fost pasionat de mic, odată cu vârsta devine din ce în ce mai greu să te apuci.

Cititul este aproape vital, pornind de la cursuri și până la jobul pe care îl vei avea, dacă vrei să fii bun într-un domeniu trebuie să te supui unei învățări continue.

 

Zic, prin urmare că ți-ar folosi ceva exercițiu pentru a-ți pune din nou rotițele în mișcare.

 

1. Citeşte zilnic 40 de pagini.

 40 de pagini, în funcţie de carte, reprezintă echivalentul a 1h – 1h15′ de citit zilnic.  Dacă reuşeşti chiar să menţii acest ritm zilnic, într-o săptămână vei citi 280 de pagini. Poate nu pare mult, dar cu siguranţă este mai mult decât să citeşti o carte pe jumătate sau să nu citeşti deloc.

 

2. Citeşte până termini capitolul. 

Acest sfat merge pe principiul că odată început un lucru, este de recomandat să-l duci până la capăt, indiferent de cât de dureros ți se pare. Chiar dacă nu poți fi atent la tot textul pe care îl citești, îţi formezi obiceiul sănătos de a finaliza ceea ce ai început.

 

3. Citeşte la momentul potrivit. 

Degeaba vrei să citeşti dacă ai lucruri mai importante de făcut (ale căror deadline te presează) sau dacă starea ta psihică nu este cea mai potrivită. Ai chestii pe cap, iar gândul nu îţi va sta la citit. Desigur, rişti să amâni cititul cu săptămânile, însă când simţi că e momentul potrivit, dă gata 2 cărţi într-o zi.

 

4. Citeşte o carte care îţi este utilă acum. 

Cititul trebuie să fie o activitate cumpătată, ca să ai timp să aplici ceea ce citeşti. Alege o carte care îţi este utilă acum şi care va creşte şansa ca tu să faci ceva practic, bazându-te pe ea. Eviți, în acest mod, să citești fără discernământ și să devii o persoană prea teoretică.

 

5. Citeşte o carte care este uşor de citit.

 E greu să termini o carte care este imposibilă de citit. Sau o carte pe care toţi ţi-au recomandat-o, dar care nu este total pe placul tău. Nu te forţa, din primele 50 de pagini îţi dai seama că o carte merită citită sau nu.

 

O carte este uşor de citit dacă o citeşti cu plăcere, limbajul constituie un element important în legătura creată cu cititorul.

 

Alegeți o atmosferă plăcută și începe să-ți antrenezi creierul! Consideră sfaturile de mai sus ca pe ,,dădăceala” de care aveai nevoie pentru a schimba ceva. 

 

Sursa foto: pinterest.com

Cristina Dochia

Pasionată de oameni, cuvinte, idei. Visez la o media bazată pe principii și pe aptitudini reale, în care să lucrez. În rest, caut să blochez clișeele prin scris.

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.