Subcarpați, Vița de Vie și Golan, trei dintre cele mai iubite trupe românești, au acceptat provocarea organizatorilor de a sparge liniștea, nefirească pentru o lună de iulie, de pe domeniul castelului Banffy. Fără public, având în față doar o mică echipă de producție, artiștii au cântat, au improvizat, dar au și vorbit despre ce a însemnat pentru ei perioada de carantină ce i-a obligat să stea departe de scenă.
„Suntem ca niște copii, după 6 luni de pauză, e un moment emoționant”, povestește Bean (Subcarpați) pe care fanii îl vor regăsi în documentar alături de fiul său, Micha, ce a ținut neapărat să însoțească trupa de la București la Bonțida. Concerte anulate, dorul de adrenalina din concertele live, dar și momente de grupare în noile condiții, toate se regăsesc în poveștile artiștilor: „noi trebuia sa lansăm un album nou în primăvara asta, am profitat și am refăcut piese, am compus piese noi, am refăcut unele înregistrări”, spune Alex Burcea (Golan) rememorând lunile departe de fani.
Imaginile cu domeniul Banffy vor trezi multe nostalgii, chiar dacă le lipsesc agitația pozitivă a zilelor de festival. Documentarul e un minunat prilej nu doar de reamintire a clipelor speciale petrecute aici, ci și o pregătire a celor ce vor veni. Șansa ca ele să fie trăite având alături un castel renăscut în gloria zilelor de odinioară poate crește odată cu campania de strângere de fonduri pe care organizatorii au lansat-o.
Toți cei care cred în muzica bună și în puterea ei de a schimba destine, sunt invitați să provoace aceasta schimbare donând 20, 50 sau 100 de lei către Transylvania Trust, fundația care se ocupă de lucrările de reabilitare și restaurare ale castelului Banffy. Pe platforma Entertix se pot face donații până în data de 31 iulie, sumele strânse fiind completate de contribuții ale festivalului și partenerilor Electric Castle.
„Astfel de momente reunesc valorile comune pe care le avem: muzica bună, bunul simț, creativitate, dorința fiecăruia de a se regăsi pe sine și de a fi cea mai bună versiune a sa” – cuvintele lui Adrian Ciuplea, basistul trupei Vița de Vie, care încheie documentarul „Festival” readuc aminte lucrurile esențiale în care spiritul Electric Castle va rămâne mereu viu, în cele 360 de zile rămase până la cea de-a 8-a ediție, programată pentru 14-18 iulie 2021.