În lipsa tratamentelor corespunzătoare și aplicate la timp, dar și din cauza infecțiilor spitalicești, copiii bolnavi de cancer din România au de 2 ori mai puține șanse la viață decât cei din țările occidentale. UNTOLD și Asociația Dăruiește Viață au dorit să crească șansele de vindecare ale micuților internați la Spitalul de Copii din Cluj-Napoca, investind în camere sterile. Valoarea totala a proiectului este de peste 100.000 euro, din care 18.000 de euro au fost banii donați de către fanii festivalului, iar diferența de 82.000 de euro, fiind finanțată de UNTOLD.
Proiectul a presupus recompartimentarea spațiului astfel încât să putem crea un adevărat sistem de camere sterile, care presupune un SAS cu presiune pozitivă, din care se intră în cele două camere sterile care au la rândul lor o presiune pozitivă mai mare decât cea din SAS. Această presiune asigură sterilitatea aerului: în momentul deschiderii ușilor presiunea pozitivă împiedică aerul să intre în SAS sau în camere, astfel că niciun microb nu pătrunde în spațiul în care se află copilul cu imunitate scăzută.
Instalația de tratare a aerului este cea care asigură această diferență de presiune între cele 3 zone: hol, SAS și camere, monitorizează presiunea și asigură condițiile necesare de puritate a aerului printr-un sistem de filtre hepa. Sistemul de acces în compartimentul steril este de tip interlock, care nu permite deschiderea simultană a ușilor SAS-ului și camerelor.
Camerele sunt prevăzute fiecare cu un pat pentru un singur pacient, dar copiii au nevoie să fie însoțiți de mamele lor pe parcursul tratamentului, astfel că există în dotare canapele speciale pentru mame. Toate materialele folosite sunt speciale pentru astfel de medii, iar saloanele sunt dotate cu paturi acționate electric, care asigură un confort sporit pacientului, dar și cu canapele pentru mamele care îi însoțesc pe copii pe toata perioada tratamentului.
În România, 1 din 2 copii bolnavi de cancer moare, în timp ce în țările din vestul Europei, peste 90% supraviețuiesc bolii. Această diferenţă enormă provine în primul rând din precaritatea condițiilor de spitalizare și tratament, cea mai frecventă cauză de deces la pacienții cu cancer, fiind infecţia. „Am pornit această campanie de la o statistică îngrijorătoare: în România, rata de supraviețuire a bolnavilor în lupta cu cancerul este de sub 50%. Ne-am dorit să ajutăm la schimbarea acestei realități dramatice. Ne-am implicat și am întins o mână de ajutor spre secția de hemato-oncologie de la Spitalul de Copii din Cluj-Napoca, unde sunt tratați anual 100 de copii, alături de partenerii noștri de la Dăruiește Viață, dar și de fanii festivalului care au contribuit la acest proiect. ” - a declarat Edy Chereji, Director de marketing și comunicare UNTOLD.
“Le mulțumim fanilor festivalului pentru contribuția pe care au adus-o la proiectul Dăruiește Viață si UNTOLD de a dota Spitalul Clinic de Urgență din Cluj cu un sistem de camere sterile pentru tratarea copiilor bolnavi de leucemie. Prin donațiile lor au arătat că au puterea de a acționa în interesul comunității, atunci când statul nu are grijă de cetățenii săi. Ei sunt exemplu pentru noi toți!” a declarat Oana Gheorghiu, Vicepreședintele Asociației Dăruiește Viață.
“Untold e o stare de spirit. În 2018, această stare de spirit a inclus și generozitatea și implicarea, valori pe care Dăruiește viață le promovează prin tot ce face. Să parcurgi distanța mentală dintre locul în care ești ca să te bucuri - un concert - și locul unde este un copil bolnav de leucemie care nu beneficiază de condiții adecvate de spitalizare și de îngrijire medicală, și să acționezi pentru a face un bine celor din urmă înseamnă foarte mult. Mulțumim Untold și publicului său!” a declarat Carmen Uscatu, Președintele Asociației Dăruiește Viață.
"Asigurarea unor condiții sterile este vitală pe perioada când copilul cu leucemie face tratament. Protocoalele în leucemii presupun administrarea unor doze mari de citostatice, tratamente care salvează vieți, dar care le scad imunitatea micuților pacienți. Izolarea în camerele sterile va ajuta ca tratametul aplicat să fie unul cu adevărat eficient, pentru că în asemenea cazuri infecțiile sunt cea mai frecventă cauză de deces”, spune conf. dr. Gheorghe Popa, seful Clinicii de Pediatrie II, Cluj-Napoca.
Citeste si:
---> UNTOLD in primele 20 de festivaluri internationale ale Top Electronic Festivals Worldwide