Tradiția spune că participarea la Crosul Divelor se face în costum specific, cu peruci colorate, tutu-uri și alte accesorii, purtate peste echipamentul de concurs. Evenimentul va include două competiții, o cursă de 2 km și una de 6 km, pe trasee amenajate pe aleile Parcului Central din Cluj-Napoca, taxa de înscriere fiind în ambele cazuri de 50 de lei. O contribuție de 20% din fiecare taxă va fi direcționată de organizatorul Runners Club către Asociația pentru Solidaritate și Empatie „Delia Grădinaru”.
De 12 ani, acest ONG clujean are grijă de copii și tineri ce suferă de insuficiență renală cronică tratată prin hemodializă, dializă peritoneală și transplant renal. „Acești oameni au nevoie de tratament continuu pe tot parcursul vieții, fie în așteptarea unui transplant, fie după realizarea acestuia. Participând la Crosul Divelor, ne veți ajuta să le oferim medicamentele și aparatura de care ei au nevoie”, spune Emanuel Ungureanu fondatorul asociației „Delia Grădinaru”.
Pe lângă aspectul său caritabil, crosul se înscrie în seria de evenimente prin care Betfair Romania Development promovează egalitatea de șanse și incluziunea. „Suntem o companie de IT în care aproape 40% din angajați sunt femei, un procent foarte mare față de media din această industrie, la care am ajuns după ani de eforturi pentru a promova cu adevărat diversitatea și egalitatea de șanse. Prin urmare, este firesc pentru noi să contribuim la un eveniment care pune în valoare puterea femeilor de a schimba în bine lumea și comunitățile în care trăiesc”, spune Cătălina Păun, reprezentanta Betfair Romania Development.
Crosul Divelor by Betfair are loc sâmbătă, 16 martie 2019, de la ora 10:00. Până acum, 714 persoane s-au înscris deja, iar înregistrările pentru competiție se mai pot face până în 8 martie inclusiv, online, pe site-ul Runners Club.
Mai multe informații sunt disponibile pe pagina de Facebook a competiției: https://bit.ly/2TccMPG