900 de kilograme de alimente au strans voluntarii de la FSPAC

Scris de 

În cadrul campaniei „Banca de alimente FSPAC” organizată de către Departamentul de Comunicare, Relaţii Publice şi Publicitate din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării (FSPAC) a UBB, în parteneriat cu Crucea Roşie filiala Cluj-Napoca au fost colectate aproxmativ 900 de kilograme de alimente neperisabile (făină, mălai, zahăr, ulei, paste făinoase, orez, conserve, diverse dulciuri).

 

Astfel, în perioada 23 noiembrie 2015 – 04 decembrie 2015 doritorii au putut dona alimente neperisabile pentru familii nevoiaşe. Donarea de alimente s-a realizat, atât direct în facultate prin intermediul studenţilor, a cadrelor didactice şi a personalului auxiliar, cât şi indirect, prin bunăvoinţa altor persoane care s-au alăturat programului. De asemenea, campania a fost susţinută şi printr-o serie de evenimente organizate de către studenţii specializării Comunicare şi Relaţii Publice (CRP, anul III) în cadrul seminarului de responsabilitate socială corporatistă.

 

Cu ajutorul partenerului acestui program, Crucea Roşie filiala Cluj-Napoca, alimentele colectate vor ajunge la peste 100 de familii nevoiaşe, din comunele: Mintiul Gherlii, Căşeiu, Cojocna, Chiuieşti şi Cuzdrioara, în perioada 11-23 decembrie 2015.

 

Programul face parte din cea de-a V-a serie de campanii de responsabilitate şi implicare socială, sub titlul „Studenţii de la CRPP din cadrul FSPAC, UBB, pentru comunitate”, acesta fiind inclus în seria campaniilor anuale desfăşurate în cadrul cursului de CSR (Corporate Social Responsability) coordonat de lect. dr. Veronica Ilieş.

 

Sursa: news.ubbcluj.ro

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.