Pentru că de cele mai multe ori metodele tradiţionale şi rigide de a învăţa o limbă străină nu s-au dovedit eficiente, AIESEC, cea mai mare organizaţie de tineri din întreaga lume, vine a doua oară cu un proiect interesant în Cluj-Napoca: Teaching Romanian Youth. Cum s-au convins că oamenii sunt cei care inspiră, prin poveşti şi experienţe, cei care creează valori şi viziuni, membrii organizaţiei au dezvoltat un proiect care se bazează pe educaţia de calitate şi care aduce în România profesori internaţionali. Autenticitatea, asimilarea corectă a pronunţiei şi a accentului sau explorarea culturilor ca facilitator al procesului cognitiv sunt numai câteva dintre avantajele învăţării unei limbi străine cu un nativ.