Vor fi programe de licență și de masterat accesibile pentru oricine își dorește să studieze în străinătate (sau în România). La RIUF vor fi prezente universități aflate în topul mondial, printre care Imperial College London, University of Groningen, University of Essex, Eindhoven University of Technology, Tilburg University. Totuși, studiul în străinătate este accesibil și pentru cei care au o medie de admitere peste 7.
Pe 22 octombrie, aceștia vor afla informații despre peste 6.000 de programe de licență și masterat din 20 de domenii precum: business, economie, IT și tehnologie, management turistic, arte, inginerie, medicină. Una dintre îngrijorările românilor care doresc să aleagă un program educațional în altă țară rămâne cea legată de costurile ridicate ale acestor universități. În cadrul RIUF, cei interesați vor putea afla informații despre diverse surse de finanțare pentru studii:
- Un fond de burse de peste 3.500.000 de euro în Marea Britanie și Olanda;
- Programe de burse oferite de DAAD pentru românii care doresc să studieze în Germania (fie că sunt liceeni, studenți, absolvenți sau profesori universitari și cercetători)
- Coventry University oferă burse special create pentru studenții români;
- Diverse împrumuturi dedicate celor care vor să plece la studii, inclusiv primul fond de credite educaționale din România.
Pentru cei care cântăresc atât opțiunea de a urma un program de studiu în străinătate, cât și cea de a-și continua studiile în țară, este bine de știut că la RIUF vor putea interacționa și cu cele mai importante universități din România: Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea Tehnică din Cluj, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațeganu”, Academia Europeană pentru Asistenți Medicali, The Entrepreneurship Academy (EA).
Consiliere și inspirație pentru viitor – educațional și profesional
Pe lângâ interacțiunea cu reprezentanții universităților, participanții RIUF pot primi gratuit consilere educațională și de orientare în carieră, în timpul evenimentului, de la organizații cu programe de dezvoltare personală, profesională și orientare în carieră sau care oferă cursuri de limbi străine. În plus, toți cei care se înscriu și participă la RIUF vor primi după eveniment o ofertă educațională personalizată în funcție de țările și domeniile lor de interes.
RIUF YouForum este conferința dedicată elevilor și studenților prin care aceștia pot căpăta informații și inspirație care să-i ajute în deciziile lor despre facultate sau carieră. În cea de-a patra ediție YouForum Cluj-Napoca, participanții pot interacționa cu cei peste 20 de invitați ai conferinței, printre care se află și: Robert Katai (blogger), Mircea Bravo, Andi Daiszler (Daisler Print House), Raluca Anton (psiholog), Tibi Corodean (Epic Show), Cristian Avram (Head of Marketing & PR la Opera Națională Română din Cluj-Napoca).
La RIUF afli tot ce ai nevoie legat de studiile în România sau în străinătate și descoperi cum să-ți creezi viitorul la care visezi. Înregistrează-te pe www.riuf.ro și vino în Cluj-Napoca, pe 22 octombrie, la BT Arena.
Sursa foto: riuf.ro
Citeste si:
---> Transmisiunea live a show-ului lui Armin van Buuren este pe primul loc in topul Billboard
---> UBB inaugureaza Centrul de Studii Patristice si Literatura Crestina Antica