Studentii UTCN vor participa la un concurs in SUA cu o macheta rezistenta la un cutremur de 10 grade

Scris de 

O echipă de studenţi de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) a testat cu succes, vineri, macheta din lemn a unei clădiri în miniatură, de 29 de etaje, capabilă să reziste la un cutremur simulat de 10 grade pe scara Richter, urmând să participe cu proiectul la un concurs în SUA.

Căpitanul echipei de studenţi a UTCN, Alexandru Ţigănescu, a declarat, vineri, la testarea machetei desfăşurată la Facultatea de Construcţii a UTCN că pentru realizarea acesteia s-a lucrat timp de două săptămâni, transmite corespondentul MEDIAFAX. "Macheta este o structură de lemn de balsa, o clădire în miniatură de 29 de etaje, cu o înălţime de 1,5 metri, pe care am numit-o Beacon Tower, şi care a fost construită în vederea unei comportări cât mai bune la încărcări seismice. Este o clădire uşoară, pentru care am folosit doar lemn şi lipici. Macheta noastră rezistă la un cutremur, generat artificial, pe o platformă seismică, de 10 grade pe scara Richter. Am lucrat toată echipa cam două săptămâni pe această structură, de dimineaţă până seara. Noi am trimis conceptul de design şi am fost selectaţi pentru concursul din SUA", a spus studentul.

 

Potrivit acestuia, pentru participarea la competiţie, urmează fie realizată o nouă machetă care va ţine cont de măsurătorile rezultate în urma testării. În cadrul testării, de pe platformă seismică s-au simulat trei cutremure impuse de organizatorii americani, două care au fost reale şi care au avut loc în 1940 şi 1994 în SUA, iar cel de-al treilea fiind generat artificial, Grand Motion Davis, evaluat la 10 pe scara Richter.

 

Ovidiu Prodan, şef de lucrări la Facultatea de Construcţii a UTCN, a declarat, la rândul său, că structura creată de studenţii UTCN a rezistat la toate cele trei cutremure simulate şi s-a rupt doar în urma unor teste repetate de cutremure cu o amplitudine mai mare. "Construcţia s-a comportat cum am prezis noi. La cel puţin jumătate dintre structurile participante la un astfel de concurs, la o simulare a unui cutremur de 10 pe scara Richter, structura se prăbuşeşte. A noastră a rezistat. Sperăm să avem o comportare cât mai bună la competiţia din SUA", a afirmat Prodan. Acesta a subliniat că, totuşi, structura de lemn de balsa nu poate fi asimilată unei construcţii reale, dar la realizarea ei s-au folosit "elemente reale care se folosesc la construcţia clădirilor şi la creşterea rezistenţei în caz de cutremur".

 

Echipa de nouă studenţi a UTCN va participa, pentru al cincilea an consecutiv, la competiţia internaţională Seismic Design Competition, care va avea loc la Boston (SUA), în perioada 31 martie - 3 aprilie 2015.

 

Sursa: gandul.info

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.