1. "Nu mai pot face față, este prea mult de muncă"
Repetarea continuă a acestei fraze îi va descuraja și pe colegii tai, care vor începe să îți împărtășească aceeași idee. Acest lucru se va răsfrânge tot asupra voastră, deoarece va scădea eficiența echipei, lucru ce va fi ușor observat de manager, care cu siguranță va lua măsurile necesare pentru a recrea mediul lucrativ de dinainte. De asemenea, un bun profesionist nu stă să se lamenteze toată ziua, ci lucrează pentru rezolvarea problemelor, din care nu face o adevărată dramă.
2. "Nu este corect"
Studii recente au arătat că această frază este rostită în general de angajații tineri, însă managerii spun că această sintagmă este una dintre cele mai detestate, deoarece multe persoane emit judecăți de valoare greșite. Unii angajați sunt promovați mai ușor, deoarece contează enorm și atitudinea cu care tratezi munca.
3. "Noi nu făceam așa la vechiul meu job"
Un astfel de comentariu ar putea ridica mari semne de întrebare pentru colegii tăi actuali, care s-ar putea întreba de ce oare ai renunțat la vechiul serviciu, dacă încă nu te poți desprinde de el.
De asemenea, această frază ar denota și puțină aroganță, așa că fă tot posibilul să eviți o astfel de expresie și să încerci să înțelegi și să îți dai tot interesul când ți se cere să îndeplinești o sarcină într-un anumit mod, fără să faci comparații cu fostul job.
4. "Sunt plictisit"
Dacă spui această frază la muncă, șeful tău s-ar putea întreba de ce îți mai virează un salariu lunar. Nu trebuie să spui niciodată că ești plictisit, deoarece vei crea impresia că ești leneș și neproductiv.
Sunt atât de multe lucruri de făcut într-o firmă, încât nu ai cum să te plictisești. Vino cu idei noi, inovatoare și caută întotdeauna activități care să îți mențină treaz interesul față de munca pe care o faci.
Sursa: studentie.ro
Sursa foto: bretlsimmons.com