După o ediție pilot de succes, programul de project management a fost reluat săptămâna trecută, iar aproximativ 400 de studenți vor avea acces la o serie de cursuri menite să îi pună la curent cu fluxul de lucru din companiile clujene de IT. Timp de un semestru, ei se vor familiariza, sub îndrumarea unor mentori proveniți din AROBS și Fortech, cu teme precum managementul proiectelor, munca în echipă, antreprenoriat, comunicare și tehnici de prezentare. Participanții la curs obligatoriu vor fi evaluați, la finalul semestrului, de mentorii de la AROBS și Fortech, dar și de către profesorii celor două facultăți implicate.
Prof. univ. dr. Adrian Petruşel, decanul Facultăţii de Matematică şi Informatică, a explicat că „unul dintre obiectivele principale ale acestui program este acela de a iniţia studenţii, încă de pe băncile facultăţii, în modul de lucru al companiilor de IT & C: munca în echipă, pe proiecte concrete, cu responsabilităţi şi termene precise. Acest proiect este doar una dintre multiplele conexiuni pe care facultatea le dezvoltă cu mediul de afaceri şi din acest motiv integrarea studenţilor facultăţii pe piaţă muncii este rapidă şi de succes pentru ambele părţi.”
Potrivit lui Voicu Oprean, CEO al AROBS Transilvania Software, motoarele de dezvoltare ale unei comunității sunt educația de înaltă calitate și energia generației tinere, de aceea este important ca studenții să aibă o bază teoretică temeinică, dar și să li se ofere șansa de a dobândi cunoștințe practice chiar din facultate. „Cluj-Napoca e un oraș extrem de important pentru AROBS și ne bucură interesul studenților din cadrul UBB pentru programul nostru și, implicit, pentru IT și pentru soluțiile viitorului. Abilitățile de project manager sunt extrem de importante pentru aria noastră de expertiză și programul va ajuta studenții să se ancoreze, educațional, în realitatea industriei din care vor face parte“, a declarat Oprean.
„Credem că educația înseamnă atât dezvoltare de cunoștinte teoretice, dar mai ales abilități practice. Acesta este unul dintre motivele pentru care ne-am alăturat programului pentru al doilea an consecutiv. Suntem conștienți că doar printr-un efort comun al mediului privat și public, putem avea tineri pregătiți pentru cerințele actuale ale pieței muncii“, a spus Călin Văduva, CEO al Fortech.
Programul de project management, la care au participat peste 350 de studenți ai Facultății de Matematică și Informatică, a debutat în anul universitar 2017-2018.
Sursa: news.ubbcluj.ro