Evenimentul, organizat de Asociaţia Profesioniştilor în Presă din Cluj (APPC) şi Institutul Clultural Francez din Cluj, va avea loc joi, 29 ianuarie 2015, de la ora 18.00, în amfiteatrul Institutului Cultural Francez din Cluj (strada Ion I.C. Brătianu nr. 22).
Alături de cadrele didactice din UBB, la dezbatere va lua parte şi Mihnea Măruță, jurnalist, fost redactor-şef la publicaţiile „Cotidianul” şi „Adevărul”, dl Benoit Bavouset, directorul Institutului Francez din Cluj, dl Diab Iyad, președintele filialei clujene a Ligii Islamice și Culturale din România, respectiv Remus Florescu, președinte APPC.
“Este necesară o modificare a limitelor libertăţii de expresie după atentatul de la Charlie Hebdo?”, „Se pot stabili, în mod obiectiv, graniţe ale libertăţii presei?” sau „Care sunt în România limitele libertăţii presei?”, sunt câteva dintre întrebările la care vor răspunde invitaţii.
Sursa: news.ubbcluj.ro