Facultatea de Drept lanseaza seria dezbaterilor pentru „adaptarea programelor de masterat in stiintele juridice la nevoile pietei muncii”

Scris de 

Facultatea de Drept organizează astăzi, 27 noiembrie 2014, ora 17:00, Sala P6, masa rotundă nr. 1, intitulată AVOCATURA ÎNTRE TEORIE ȘI PRACTICĂ. Evenimentul va fi organizat în cadrul proiectului ”VIZIUNE. ADAPTABILITATE. PERFORMANȚĂ ÎN PROGRAMELE DE MASTERAT ÎN ȘTIINȚE JURIDICE”, POSDRU/156/1.2/G/139077 și se înscrie în seria activităților care privesc îmbunătățirea programelor de masterat ale Facultății de Drept și corelarea acestora cu piața muncii și cu specialiștii din domeniul juridic.

Scopul evenimentului este de a identifica modalitățile de îmbunătățire și dezvoltare a programelor de studii universitare nivel masterat ale Facultății de Drept prin implicarea activă a reprezentanților pieței muncii.

 

Astfel, în cadrul mesei rotunde se va încerca abordarea unor aspecte precum: ce este și ce presupune profesia de avocat; calitățile, cunoștințele, competențele și abilitățile necesare în exercitarea profesiei de avocat – care sunt nevoile pieței muncii referitor la acestea și în ce măsură programele de masterat ale Facultății de Drept răspund acestor cerințe; avantajele și dezavantajele exercitării profesiei de avocat; ”cheia succesului” pentru a deveni un bun avocat. Evenimentul se va desfășura sub forma unor dezbateri în cadrul cărora studenții Facultății de Drept vor avea ocazia de a adresa întrebări specialiștilor invitați.

 

Proiectul ”VIZIUNE. ADAPTABILITATE. PERFORMANȚĂ ÎN PROGRAMELE DE MASTERAT ÎN ȘTIINȚE JURIDICE” este implementat de Facultatea de Drept și urmărește creșterea calității programelor de masterat în domeniul științelor juridice în vederea adaptării la nevoile și dinamica pieței muncii.

 

Unul dintre demersurile care vor conduce la îmbunătățirea programelor de masterat ale Facultății de Drept privește organizarea unor mese rotunde tematice, în colaborare cu  reprezentanții organismelor profesionale din domeniul juridic (Uniunea Națională a Barourilor Cluj, Consiliul Superior al Magistraturii, Uniunea Națională a Notarilor Publici și Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România).

 

Sursa: news.ubbcluj.ro

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.