Prin intermediul acestuia, studenţii vor putea beneficia de un laborator complet echipat, precum şi de posibilitatea de a-şi dezvolta abilităţile practice beneficiind de training vocaţional şi pregătire pentru cariere de viitor. Noul parteneriat reprezintă extinderea proiectului lansat anul trecut de Samsung Electronics România împreună cu Universitatea Politehnică din Bucureşti.
În cadrul programului, studenţii au posibilitatea de a studia, la alegere, cursuri de Tehnologii Mobile, Programare Android, Dezvoltare Aplicaţii mobile şi TV, într-un laborator dotat cu monitoare All in One conectate la cloud şi dedicate programării, tablă interactivă cu multiple funcţii (Eboard), Smart TV şi dispozitive mobile (tablete, smart phones, camere TV) pentru testarea aplicaţiilor mobile ce se vor dezvolta. Aceste soluţii de învăţare performante uşurează procesul de predare-învăţare şi îl fac mult mai atractiv.
„Prin Samsung Tech Institute, un program internaţional de susţinere a tinerilor în dezvoltarea profesională, studenţii pot dobândi cunoştinţe practice necesare, chiar de la specialişti ai domeniilor şi totodată, se pot pregăti pentru cele mai actuale cariere din domeniul tehnologiilor. Lansarea Laboratorului de Inovaţie din Cluj-Napoca reprezintă un pas înainte pentru susţinerea tinerilor aflaţi la început de carieră. Programul inaugurat anul trecut, în Bucureşti, a avut un impact real asupra studenţilor încă din primul an de funcţionare, şi ne aşteptăm să dezvoltăm acest lucru împreună cu cele două universităţi partenere. Vom continua să ne implicăm în proiecte care deschid oportunităţi tinerilor, pregătindu-i pentru o carieră de succes”, a declarat Sabina Ştirb, Corporate Citizenship Manager la Samsung Electronics România
{youtube}player_embedded&v=jz-zcm4KkbY{/youtube}
Sursa: stiridecluj.ro