Întârzierile mai mari de 60 de minute nu sunt un eveniment rar pe calea ferată din România. Pentru minutele pierdute din vina Căilor Ferate, călătorii vor primi, pe lângă asistenţă şi mese, cazare la hotel sau transport alternativ, dacă este cazul. „Deocamdată se dau despăgubiri pentru întârzieri doar pentru serviciile internaţionale. Pentru intervalele cuprinse intre 59 şi 120 de minute se acordă 25% din costul legitimaţiei de căţătorie, peste 120 de minute - 50% din calatorie”, a spus Adrian Vlaicu, director operaţional CFR Călători.
Deşi se plâng de serviciile slabe, puţini călători îşi cer drepturile. Anul acesta au fost depuse doar 35 de reclamaţii la Protecţia Consumatorilor. Trenurile au avut întârzieri cumulate de 2,6 milioane de minute. Asta înseamnă 1.800 de zile sau aproape 5 ani. Cu astfel de cifre, companiile feroviare din Spania ar da faliment. Acolo, orice minut de întârziere se taxează.
Compromisul de punctualitate la trenurile de mare viteză din Spania este unul extrem de strict. De exemplu, pe ruta Madrid-Sevilla, unde sunt parcurşi mai mult de 500 de kilometri, orice întârziere de peste 5 minute duce la returnarea a 100% din contravaloarea biletelor. Pe restul rutelor de mare viteză, 15 minute întârziere înseamnă returnarea a 50% din contravaloarea biletelor, iar o întârziere de 30 de minute duce la returnarea a 100% din contravaloarea unui bilet. Şi viteza trenurilor este mult superioară în Europa. La noi, trenurile de călători au merg, în medie, cu 43 de kilometri pe oră.
Sursa: ro.stiri.yahoo.com
Sursa foto: clujtoday.ro