Romania si Franta vor incheia un tratat de recunoastere reciproca a diplomelor universitare

Scris de 

Parlamentul va ratifica tratatul semnat de ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, şi ambasadorul Franţei în România, Philippe Gustin, conform căruia diplomele universităților acreditate din România vor fi recunoscute în Franța și invers.

"Există o Convenţie internaţională de la Lisabona care, în principiu, pune în lege posibilitatea recunoaşterii diplomelor, dar recunoaşterea efectivă revine celor două state. Statele decid prin semnarea unui tratat, de genul celui semnat de noi astăzi, care va fi ratificat de Parlament şi prin care, apoi, devine lege obligatorie pentru cele două state recunoaşterea diplomei univeristare", a explicat ministrul Educaţiei, citată de Mediafax.ro.

 

Andronescu a mai spus că Universitatea Politehnica Bucureşti (UPB) recunoştea fără probleme stagiile făcute în Franţa de studenţi români. Prin acest tratat, recunoaştere diplomelor devine valabilă fără acordul dintre universităţi, cum se practică atunci când nu există un astfel de acord.

 

"Recunoaşterea diplomelor devine obligatorie după ratificarea tratatului, pentru orice program de studiu acreditat. Sigur, până la sfârşitul acestui an, tratatul va fi ratificat de Parlament", a mai spus ministrul Educaţiei, care a precizat că România a mai avut un acord similar cu Republica Moldova, dar au fost unele probleme legate de acesta. "Cred că mai avem un tratat similar cu Italia", a adăugat ministrul. Potrivit Ecaterinei Andronescu, Franţa primeşte la studii, în învăţământul superior, cei mai mulţi studenţi.

 

Sursa: cotidianul.ro

Sursa foto: telegraph.co.uk

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.