Evenimentul se adresează tuturor celor care își doresc să afle cum să aplice inteligența emoțională pentru a fi performanți și împliniți atât în viața de zi cu zi cât și în domeniul business. Conferința gratuită desfășurată la Cluj-Napoca va fi susținută de Zoltan Vereș, speaker, trainer și coach, specializat în dezvoltarea Inteligenței Emoționale, certificat și acreditat la nivel internațional.
Dezvoltarea acestui concept de “inteligență emoțională” a reușit să devină un element esențial în obținerea succesului în orice afacere, fapt pentru care echipa Refleqt își dorește să ajute publicul să conștientizeze necesitatea înțelegerii sale. Participanții vor învăța cum să devină conștienți de stările emoționale pe care le experimentează și cum să le modeleze și utilizeze pentru a obține performanța în afaceri și în viața de zi cu zi.
“Ne dorim să ajutăm publicul să înțeleagă că un prim pas spre succes este întoarcerea la sine și conștientizarea faptului că emoțiile cântăresc cel mai mult în luarea deciziilor noastre atât în viața personală cât și în cea profesională. Este vorba despre un proces care presupune exercițiu și disciplină, dar, promitem că la finalul parcurgerii acestui curs participanții vor pleca acasă cu o super-putere care îi va duce la destinația dorită. Cluj-Napoca va fi o ultimă oprire în cadrul turneului nostru cu care ne-am plimbat prin țară în care am promovat cele <12 obiceiuri de Inteligență Emoțională ca să crești în carieră și business>. Așadar, îi așteptăm pe toți cei interesați să descopere cum să își folosească abilitățile și inteligența emoțională pentru a deveni adevărați lideri la cursurile noastre.” - Zoltan Vereș, speaker, trainer și coach la Refleqt
Persoanele interesate să participe la acest curs sunt invitate să acceseze și să se înscrie folosind formularul de pe pagina oficială: http://refleqt.ro/12-obiceiuri-cluj/