Încă de mici copii avem tendința să imităm. Ne imităm părinții, imităm sunetul animalelor, al păsărilor și imităm deopotrivă tot felul de obiceiuri proaste. În mod natural, omul e înclinat să imite. Băiatul își imită tatăl sau fratele mai mare. Apoi, dacă va da de cineva mai interesant, mai puternic, mai altcumva, acesta îl va imita. Dar nu e vorba doar de copilărie. Imitarea e bine înfiptă în natura umană. În adolescență, spre exemplu, acest fenomen continuă și e la fel de vizibil. E îndeajuns să ne gândim cum tinerii care pleacă să studieze în alte orașe se întorc în prima vacanță schimbați. Merg altfel, vorbesc altfel, își dezvoltă altfel de păreri despre diferite subiecte. Astea toate sunt rezultatul imitării cuiva de care a dat în noul mediu și care i-a trezit admirația.