Doi dintre regizorii premiați la TIFF revin în selecție cu cele mai recente filme ale lor. Spaniolul Rodrigo Sorogoyen, câștigătorul Trofeului Transilvania în 2014 pentru Stockholm, spune în The Realm (San Sebastian, Toronto) o poveste ce pare inspirată de actualitatea românească, un thriller politic trepidant în care corupția domnește la toate nivelurile puterii. Filmul tocmai a primit un număr record de 13 nominalizări la Premiile Goya. Uruguayanul Federico Veiroj, câștigător al Premiului Special al Juriului în 2011 pentru La vida util, creează în Belmonte (San Sebastian, Toronto) portretul emoționant al unui pictor proaspăt divorțat care încearcă să găsească echilibrul între viața sa artistică plină de succes și cea personală, marcată de dependența de fiica sa de 10 ani.

O incursiune în lumea picturii, dar în cu totul alt registru, propune și My Masterpiece (Veneția), noua comedie neagră a argentinianului Gaston Duprat după The Distinguished Citizen, prezentat anul trecut la TIFF. Acuzat de galeristul său că nu face destul pentru a-și promova lucrările, pictorul Renzo Nervi își vandalizează unul dintre tablouri, trăgând câteva gloanțe în el. Ceea ce ar fi trebuit să fie un act de autovandalism este îmbrățișat ca performance – iar acesta e doar începutul unei farse savuroase despre mașinațiile de business din lumea artei.

La un deceniu distanță de la câștigarea Oscarului pentru cel mai bun film străin cu The Lives of Others, Florian Henckel von Donnersmarck revine în cursa pentru acest premiu cu Never Look Away, prezentat în competiția de la Veneția și proaspăt nominalizat la Globul de Aur pentru cel mai bun film străin. Inspirat de povestea vieții artistului Gerhard Richter, regizorul german traversează patru decenii de istorie germană, de la nazism la comunismul din Berlinul de Est, într-o pasionantă frescă epică despre fantomele Holocaustului și arta într-un regim totalitar.

Rojo, al treilea lungmetraj al regizorului Benjamin Naishtat, este o poveste tragicomică, plasată într-un mic orășel de provincie din Argentina. O banală seară într-un bar în care un avocat ajunge să fie agresat verbal de către un necunoscut se transformă într-o complicată poveste plină de secrete, tăceri și crime. Juriul festivalului de la San Sebastian, din care a făcut parte și regizorul Constantin Popescu, a recompensat acest film cu nu mai puțin de trei premii importante, pentru regie, actor și imagine. Tot de la San Sebastian ajunge la TIFF și Quien te Cantara, filmul ce îi confirmă lui Carlos Vermut (Magical Girl) statutul de succesor al lui Pedro Almodovar. În această melodramă întunecată, care amintește și de Persona lui Ingmar Bergman, un star al anilor ‘90 își pregătește revenirea pe scenă după un deceniu de absență, însă un accident neașteptat îi provoacă o amnezie totală. Pentru a „reînvăța” să cânte, artista recurge la ajutorul unei fane, a cărei plăcere în viață este să-și imite idolul în spectacole de karaoke.

Cum toate producțiile chilianului Matias Bize (The Life of Fish, The Memory of Water) au fost prezentate, de-a lungul timpului, la TIFF, 7:20 Once a Week nu putea fi o excepție. O întâlnire întâmplătoare îi aduce pe Manuel și Julia în situația de a-și reconsidera căsniciile și de a-și dori mai mult de la viață, în timp ce continuă aventura care ar fi trebuit să dureze doar o noapte. Despre vieți duble vorbește și Olivier Assayas în comedia pariziană Doubles Vies (Veneția, Toronto). Pare aproape imposibil să regăsești în același film referințe la Star Wars, Taylor Swift și ideile filosofice ale lui Theodor Adorno, dar Assayas reușește strălucit acest lucru în povestea unui editor de succes, silit să se adapteze la era digitală, în care cărțile nu mai există fizic, ideea de cuplu este foarte flexibilă, iar viața în sine pare să se modeleze zilnic în funcție de social media.

Britanicul Peter Strickland (Katalin Varga) a revenit anul acesta în marile festivaluri cu un film de groază stilizat, In Fabric (Toronto, San Sebastian), reflecția cinematografică ad litteram a expresiei „o rochie pentru care să mori”. Deopotrivă o odă adusă puterii de transformare pe care o are moda, cât și o ironie sângeroasă la adresa consumismului, filmul va prilejui spectatorilor români reîntâlnirea cu actrița de origine clujeană Fatma Mohamed, prezență constantă în filmele lui Strickland.