Clujul devine vineri centrul național al comediei, al filmelor bune și al întâlnirilor cu profesioniști din industria cinematografică. Cea de-a VI-a ediție a celui mai important eveniment cinematografic al toamnei din Transilvania, “Festivalul Internațional de Film Comedy” debutează pe 10 octombrie.

 

Lungmetrajul “Hector în căutarea fericirii”, în regia lui Peter Chelsom, este programat în Deschiderea Comedy Cluj, de la ora 19:00, la Cinema Florin Piersic. Psihiatrul londonez Hector dă startul distracției și filmelor bune. Pelicula a avut premiera oficială la Festivalul Internațional de Film de la Toronto şi a câştigat premiul pentru cel mai bun trailer de comedie la Golden Trailer Awards 2014.

Ești la master și te consideri un antreprenor înnăscut? Atunci trebuie să participi la evenimentul 3 Day StartUp organizat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, în colaborare cu University of Texas - Austin, USA.

Prin colaborarea dintre Universitatea Babeş-Bolyai, University of Hull (Marea Britanie), Banca Transilvania şi Electrogrup, va fi lansat în Cluj-Napoca, în februarie 2015, un program de studii internaţionale de business 100% britanic: EMBA – Executive Master of Business Administration. 

Cel mai apreciat film românesc al anului, „Q.E.D.”, scris și regizat de Andrei Gruzsniczki și selecționat în circa 20 de festivaluri internaționale, va avea o proiecție de gală la Cluj sâmbătă, pe 11 octombrie, în cadrul Festivalului Internațional de Film Comedy. Clujenii vor avea ocazia să vadă filmul și să întâlnească o parte din echipă la Cinema Florin Piersic, de la ora 20.30. Vor răspunde întrebărilor publicului regizorul Andrei Gruzsniczki, producătoarea Velvet Moraru, actorii Sorin Leoveanu și Dorian Boguță.

Diana Cavallioti, Andreea Vasile și Iulia Verdeș vor juriza cele două secțiuni competiționale de scurtmetraj din cadrul celei de-a VI-a ediții a Festivalului Internațional de Film Comedy Cluj (10 – 19 octombrie). Cele trei tinere actrițe vor decide câștigătorii din cele 11 scurtmetraje independente și 8 producții studențești aflate în concurs.

Ascundeți maneliștii, politicienii corupți și vecinii ce pun magnet la apometre! Vine FISC-ul! Să-i facă de râs, nu alta... După o primă ediție de succes, FISC 2014 va însemna mai mulți artiști, mai multe locații, mai multe spectacole, și cel mai important, mai multe hohote de râs. Va fi o săptămână plină de reprezentații umoristice, spectacole de stand-up comedy, dar și spectacole de improvizație și ventrilocie, susținute de unii dintre cei mai în buni comedianți români, maghiari și britanici. Așa că să nu aud „nem tu râs maghiaro”, ori că n-ai învățat la școală să aplauzi în engleză.

Centrul de studii interdisciplinare „Henri Jacquier” și Școala doctorală de studii lingvistice și literare a Facultății de Litere din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca organizează Colocviul Internațional Femei fără frontiere: Omagiu adus Martei Bibescu. Lucrările colocviului se vor desfășura în perioada 2-3 octombrie a.c. la Facultatea de Litere din cadrul UBB (Str. Horea nr. 31).

Regizorul american Eli Simon continuă pe scena Teatrului Naţional Cluj-Napoca povestea începută în spectacolul Războiul clovnilor într-o nouă montare, Clovni extratereştri. Această primă avanpremieră a noii stagiuni va avea loc în sala mare, marţi, 23 septembrie 2014, de la ora 19:00. Premiera spectacolului va avea loc în 10 octombrie, de la ora 19:00, în cadrul Întâlnirilor Internaţionale de la Cluj (8-12 octombrie 2014).

Festivalul Internaţional de Muzică şi Artă Transilvania în parteneriat cu Cannes Lions România anunţă cea de a 2-a ediţie a festivalului de publicitate InterADdictive ce va avea loc la Casa de Cultură a Studenţilor din  Cluj – Napoca, în perioada 10 – 12 octombrie.

 

În primele două zile, Teodora Migdalovici, ambasadorul Cannes Lions în România, Ionuţ Munteanu, trainer şi fondator al agenţiei de marketing digital WebDigital şi Alex Ursa, Director Executiv al agenţiei Netlogiq vor susţine mai multe workshop-uri  destinate atât tinerilor ce îşi doresc să urmeze o carieră în domeniul publicităţii cât şi specialiştilor.

Cea de-a VI-a ediție a celui mai important eveniment cinematografic al toamnei din Transilvania, “Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj” (10-19 Octombrie) a pregătit publicului, o serie de evenimente speciale, pe lângă cele 150 de filme.

 

În primul week-end al Festivalului, clujenii sunt așteptați și la Opera Maghiară, nu doar în sălile de cinema. Duminică, 12 octombrie, ne vom delecta cu o Seară de Jazz și Comedie pe piesele lui Frank Sinatra, alături de Gabriel Farkas & His Band (Budapesta). Actor și muzician de succes, Gabriel Farkas readuce în lumina reflectoarelor farmecul muzicii secolului 20 supranumit “Secolul American”. Spectacolul său este un tribut adus lui Frank Sinatra într-un mix de jazz și stand-up comedy armonios orchestrate. Evenimentul este organizat în colaborare cu Transilvania Jazz Festival.

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro