FSEGA a primit premii importante pentru valorificarea diasporei

Scris de 

Organizatorii primei ediţii a conferinţei ERMAS 2014, desfăşurate în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor a Universităţii Babeş-Bolyai au fost premiaţi alături de personalităţi marcante ale României, în cadrul Galei Premiilor Foreign Policy România – Top 100: Oameni şi idei care mişcă România, organizate în data de 3 martie 2015, la Bucureşti.

Premiul, rezervat categoriei “Idei/Proiecte” a fost acordat organizatorilor Conferinţei Ştiinţifice Anuale a Economiştilor Români din Mediul Academic din Străinătate (ERMAS) 2014, un proiect care îi are în centru, în principal pe românii din diaspora, un proiect destinat şi dedicat recuperării şi valorificării, în România, a cunoştinţelor profesioniştilor români din străinătate. “Acest premiu este, desigur, un premiu al tuturor celor care s-au implicat în lansarea seriei ERMAS şi în reuşita primei ediţii, ERMAS 2014, cu mulţumiri speciale adresate comitetelor de organizare şi ştiinţific, excelentelor gazde UBB-FSEGA în general, sponsorilor, prezentatorilor de lucrări invitate şi selectate, precum şi tuturor participanţilor din audienţă sau de la evenimentele asociate conferinţei”, afirmă organizatorii conferinţei.

 

Ediţia organizată în perioada 18-22 august 2014 a conferinţei ERMAS a fost prima dintr-o serie de conferinte academice anuale a cercetărilor economişti români de top din afara şi din interiorul ţării, cu obiective principale majore precum:

-         Încurajarea şi transmiterea rezultatelor cercetării axate pe, sau relevante indirect pentru, România, cu posibile aplicații în construirea şi implementarea atât a unor proiecte de dezvoltare la nivelul companiilor private, precum și a anumitor politici economice;

-         Medierea cooperării directe, sub diferite forme, dintre universitățile locale şi economiștii români recunoscuţi internațional, cu impact pozitiv pe termen lung asupra calității capitalului uman dezvoltat în cadrul universităților din România,

 -         Consultarea experţilor români afiliaţi unor instituţii de prestigiu din afara ţării vis-a-vis de experienţa lor academică şi recomandări directe ale acestora pentru colegii, dar şi pentru studenţi absolvenţi şi/sau în curs de absolvire, din departamentele de economie şi centrele de cercetare româneşti;

 -        Îmbunătăţirea calităţii dezbaterilor (de exemplu, a celor actuale, intens mediatizate) pe teme economice din România, prin includerea în cadrul acestora a unor economişti români cu reputaţie ştiinţifică recunoscută internaţional.

 

“Vorbim despre o conferinţă cu un impact major asupra cercetării ştiinţifice economice din România, despre o acţiune care încearcă să aducă şi să valorifice în ţară experienţa teoretică şi practică, precum şi rezultatele cercetărilor ştiinţifice ale românilor din diaspora. Este o iniţiativă care vrea să unească şi să valorifice la maximum tot ce înseamnă cercetare economică românească de cel mai înalt nivel, fie ea realizată în interiorul sau în afara României”, afirmă prorectorul Universităţii Babeş-Bolyai, prof. univ. dr. Dan Lazăr.

 

Cea de-a dousa ediţie a conferinţei ERMAS va avea loc în perioada 29-31 iulie 2015, la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din cadrul UBB Cluj.

 

Sursa: news.ubbcluj.ro

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.