O fi adevarată zicala “ca acasă nu-i nicăieri”. Dar la fel de adevărat e şi faptul că în fiecare din noi există, în diverse proporţii, spiritul nomad care ne îndeamnă să ieşim în lume şi să descoperim noi teritorii, să cunoaştem alţi oameni, alte culturi şi alte viziuni. Inevitabil, fiecare călătorie pe care o faci te formează şi te marchează într-un fel sau un altul, devine o etapă din propria ta devenire. Te modelează, dar mai ales îţi deschide alte porţi, pe care probabil nici nu bănuiai că există. De aceea, trebuie să ai curajul să descoperi ceea ce înseamnă departe. Dacă te întrebi ce folos are eşti în locul potrivit – o să îţi explic de ce:
Piata cadourilor este din ce in ce mai aglomerata cu Cosuri de Craciun, o varianta deosebit de eficienta pentru toti cei care nu stiu sa cumpere un cadou sau pur si simplu, nu au alte idei. Nici nu ai nevoie de alte idei, atata vreme cat tii cont de cateva criterii atunci cand alegi cosurile de Craciun. Varietatea acestui cadou, aparent simplu, este atat de mare, incat vei fi cat se poate de incantat cand te vei vedea pus in fata unui numar de mii de cosuri si vei realiza ca exista un cos perfect pentru fiecare persoana din viata ta.
Universitatea Babeş-Bolyai, în parteneriat cu Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca, vă invită la deschiderea expoziţiei de pictură „RE FRESH – PAINTING/ RESEARCH/ CLUJ ”, un prim eveniment din seria pe care le va găzdui Galeria Paul Sima. Vernisajul expoziţiei va avea loc luni, 16 noiembrie, ora 18.00, în incinta Galeriei Paul Sima, din cadrul Clubului Casei Universitarilor (Str. Emmanuel de Martonne, nr.1).
Fossil este un nume cu rezonanta pe piata ceasurilor si accesoriilor din piele. Compania a fost fondata in anul 1984 de americanul Tom Kartsotis si s-a impus rapid ca unul dintre cele mai importante branduri din industria accesoriilor fashion, în special a ceasurilor de mână și a bijuteriilor. Impreuna cu fratele sau Kosta Kartsotis, au analizat oportunitatea de a vinde pe piața locală produse ieftine fabricate în Asia și a început prin achiziționarea unei fabrici de ceasuri de mână în Hong Kong. Ideea lor era de a produce ceasuri cu design retro din anii 1930-1950.
Cei mai mulți oameni au visuri pe care doresc să și le atingă, dar niciodata nu trec mai mult de stadiul de dorință. Alți oameni au visuri pe care doresc să le atingă și sunt implicați total ca să le atingă. Cheia succesului în viață este să treci de la stadiul de dorință la cel de implicare. Atunci când ești implicat, vei vedea rezultate. Vei depune efort și vei “arde podurile” în urma ta încât să nu mai găsești scuze pentru a te opri.
Entuziasmul este sentimentul pe care îl ai când muncești sau faci un lucru până la epuizare fără să te gândești la ce câștigi și la ce efort depui. Este puterea care te inspiră și te face să lucrezi nemâncat și nedormit pentru că e ceva acolo care te ține ca un magnet. Banii nu pot cumpăra entuziasmul. Vine din interiorul tău.
O carte bună de specialitate costă de obicei între 30 şi 80 lei, uneori chiar şi mai mult de 80 de lei. Nu oricine îşi permite să îşi cumpere câteva cărţi pe lună. Acest articol doreşte să fie o alternativă gratuită, pe care să o poţi utiliza cu plăcere şi pe care să o recomanzi tuturor celor care ştii că au nevoie.
Motivația e ca un foc. Dacă nu mai adaugi lemne sau combustibil, se stinge. Dacă vrei să stai motivat trebuie să gasești mereu metode de a te ține în priză. Una din aceste metode e să urmărești o poveste sau să vezi un film motivațional cu un mesaj care să te inspire.
Viața e ca o călătorie. O aventură continuă. De când te-ai născut înaintezi. Nu te poți întoarce, nu poți da timpul înapoi. Treci prin văi adânci când ți se pare că ești singur și totul în jur e negru, când problemele te copleșesc, familia nu te înțelege, jobul scârțâie, prietenii nu sunt acolo și apoi în câteva luni să fii pe culmi, să ți se pară că toată lumea e a ta, toți te aplaudă, toți te susțin, ești iubit și admirat. și apoi ciclul se repetă.
90% dintre femei folosesc mascara în fiecare zi, pentru a-și alungi, curba și colora genele. Însă atunci când vrei un machiaj cu adevărat spectaculos, de obicei ești sfătuită să apelezi la gene false, pentru că acestea transformă un machiaj frumos în unul superb. Însă atunci când te gândești la gene false trebuie să știi să faci diferența între tipurile de gene de pe piață, modul lor de aplicare și ocaziile în care acestea se folosesc. Totodată trebuie să știi și detalii despre durata lor de viață sau cum să le întreții.
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.
Oct 14, 2024 210 Interviu
Sep 11, 2024 283 Campus
Iul 16, 2024 405 Stiri
Iul 08, 2024 335 Stiri
Iul 03, 2024 368 Stiri