5 motive pentru care ar trebui sa iti iei rucsacul în spate si sa pleci

Scris de 

O fi adevarată zicala “ca acasă nu-i nicăieri”. Dar la fel de adevărat e şi faptul că în fiecare din noi există, în diverse proporţii, spiritul nomad care ne îndeamnă să ieşim în lume şi să descoperim noi teritorii, să cunoaştem alţi oameni, alte culturi şi alte viziuni. Inevitabil, fiecare călătorie pe care o faci te formează şi te marchează într-un fel sau un altul, devine o etapă din propria ta devenire. Te modelează, dar mai ales îţi deschide alte porţi, pe care probabil nici nu bănuiai că există. De aceea, trebuie să ai curajul să descoperi ceea ce înseamnă departe. Dacă te întrebi ce folos are eşti în locul potrivit – o să îţi explic de ce:

 

1. O călătorie te ajută să înveţi cu adevărat ceea ce înseamnă diversitatea. De la cea culturală până la cea culinara. Asta înseamnă că odată ce cunoşti şi alte perspective, poţi să găseşti noi soluţii problemelor tale, să îţi diversifici stilul de viaţă, să îţi priveşti parcursul şi planurile de viitor dintr-un alt unghi.

 

2. Călătorind e mai uşor să identifici ceea ce îţi lipseşte sau ceea ce aveai deja şi nu conştientizai. 

 

3. Călătoriile te învaţă ce înseamnă toleranţa. Indiferent de culoarea pielii toţi suntem oameni şi ar trebui să ne raportăm la un set de valori care ar trebui să graviteze în jurul toleranţei. Acceptarea diferenţelor înseamnă de fapt neacceptarea uniformităţii.

 

4. Călătorind îţi ameliorezi tehnicile de comunicare. Iar aici mă refer inclusiv la comunicarea non-verbală. Pentru că se poate să fi pus în situaţia de a cere o informaţie sau a explica ceva fără a avea posibilitatea de a folosi un cod verbal. În ceea ce priveşte exersarea unei limbi străine, se spune că doar dialogul cu nativi te ajută să inveţi cu adevărat o altă limbă.

 

5. Călătoriile îţi testează capacitatea de adaptare. Adaptabilitatea e o calitate pe care o poţi dobândi prin experienţă şi ce experienţă e mai bună decât să iei o bucăţică din lume la pas?

 

Probabil vei spune că ai nevoie de mulţi bani ca să călătoreşti. Uiţi însă că există numeroase oportunităţi de genul burse de studiu şi conferinţe. Dar mai ales voluntariat. Chiar și eu am călătorit în Ungaria, Olanda și Portugalia cu diferite proiecte inițiate de facultate. Prin urmare, trebuie doar să cauţi şi să ai curajul de a plonja în necunoscut pentru câteva luni. Nu ai nimic de pierdut..

 

Sursa foto: askmen.com

Larisa Lacatus

Sunt stundetă a Facultății de Asistență Socială. Îmi place să fiu înconjurată de oameni de la care am ce învăța. Iubesc romanele polițiste și ciocolata amăruie.

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.