Chiar dacă este considerată luna cadourilor și poate cea mai frumoasă perioadă din iarnă, decembrie reprezintă pentru mulți dintre noi o lună destul de costisitoare, cu atât mai mult pentru studenții al căror venit se poate calcula numai din bursa de la facultate, asta în cazul în care ea există. De aceea e bine să fim pregătiți din timp. Așa că pe lângă zilele onomastice, sau Revelionul, unde fie că vrem fie că nu, trebuie să avem măcar un mic buget, este bine să ne gândim și la perioada Crăciunului.

Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai va semna un acord de parteneriat cu CIMA – Chartered Institute of Management Accountants, care certifică prima acreditare internațională a studiilor economice de la UBB.

Avand in vedere ca vremea rece si-a intrat in drepturi si ninsoarea sta sa cada, ne-am gandit sa aflam de pe site-ul Primariei Cluj Napoca, cine este responsabil de deszapezire in oras. 

Sistemul de Bike Sharing a fost inaugurat în 17 noiembrie după o întârziere de mai bine de doi ani. La nicio lună de la lansare, Primăria Cluj-Napoca anunţă suspendarea lui. Aceasta va suspenda de luni, 14 decembrie 2015, funcţionalitatea sistemului de închiriere al bicicletelor, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Sistemul va redeveni funcţional la începutul lunii martie 2016.

În cadrul campaniei „Banca de alimente FSPAC” organizată de către Departamentul de Comunicare, Relaţii Publice şi Publicitate din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării (FSPAC) a UBB, în parteneriat cu Crucea Roşie filiala Cluj-Napoca au fost colectate aproxmativ 900 de kilograme de alimente neperisabile (făină, mălai, zahăr, ulei, paste făinoase, orez, conserve, diverse dulciuri).

Flaviu Turcu, profesor la catedra de Fizica Biomoleculara a Facultatii de Fizica din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, a fost distins în Statele Unite cu un premiu pentru ştiinţă R&D100, echivalent cu Oscarul.

O nouă ediție a campaniei ”Donează sânge! Fii erou!” se desfășoară la Cluj-Napoca, în această saptamana, proiect pentru care s-au mobilizat aproximativ 100 voluntari activi, studenți în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.

Echipa Festivalului Internaţional de Film Transilvania caută clujeni care seamănă cu personaje din filme celebre – de la clasicele „Singin’ in the rain” sau „Psycho” până la blockbustere moderne precum „Harry Potter” sau „Terminator”. Clujenii selectaţi vor avea şansa să participe la un proiect pe care echipa TIFF îl pregăteşte în 2016.

Universitatea Babeș-Bolyai este clasată prima instituție de învățământ superior din România, prezentă în topul  BRICS & Emerging Economies Rankings 2016, poziţionându-se pe locul 97 conform acestui ranking.  La nivel internaţional, UBB împarte poziția cu National Technical University of Athens (Grecia) și se situează în vecinătatea unor universități din China și India (poziția 95 ambele) și a unor universități din Rusia și Taiwan (poziția 99 ambele).

Disciplina „Noţiuni de prim-ajutor” ar putea deveni obligatorie în învăţământul preuniversitar şi universitar, în baza unei propuneri legislative de modificare a Legii educaţiei, care se află în consultare publică la Camera Deputaţilor până pe 30 decembrie.

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.