Către Ministrul Educaţiei,

Mă scuzaţi că nu m-am obosit să vă tastez numele pe Google, dar din ultimele schimbări (care au fost puţin cam dese), nu ştiu sigur (şi consider că nici ceilalţi studenţi şi nu numai) care vă este numele, iar din acest motiv ar fi puţin cam păcat să vă oferim o identitate, care poate peste câteva luni va fi alta. Iar problema, tot aceaşi. Aşadar, rămân la această formulă de adresare.

Domnule sau Doamna Ministru, aş dori, în numele studenţilor şi a site-ului pentru care scriu, să vă adresez câteva întrebări. Nu vă grăbiţi să răspundeţi, nu vă grăbiţi să aruncaţi cu promisiuni false în noi, aşa cum fac anumite personaje cu banii către lăutari. Trageţi aer adânc în piept şi încercaţi să le digeraţi. Şi să le schimbaţi, dacă e posibil.

Te-ai gândit vreodată cum se va schimba viaţa ta în 7-8 ani? Nu vreau să vând niciun produs şi nici să fac vreo previziune drastică (o să reapară dinozaurii şi o să ne mănânce pe toţi), ci doar să pun întrebarea asta aşa, din neant, fără vreun răspuns.

Cu siguranţă vor fi multe chestii, dar...te-ai gândit cât de majore vor fi diferenţele? Nu-i bai, nici eu. Dar, oricum, pentru pregătirea sufletească, mai jos, vei găsi câteva gif-uri care ilustrează aceste...mici, mici ...cum să le zic să nu repet diferenţe? Diferenţe

Cesar Millan, şoptitorul de câini, a fost mereu un personaj pe care l-ai privit cu interes. Sau dacă nu aveai timp să te uiţi pe Discovery, sigur ai avut o afinitate pentru Doctor Dolittle, faimosul personaj interpretat de Eddie Murphy, care putea vorbi cu animalele.

Probabil că ai auzit vreodată în viaţa ta de LinkedIn. Nu? No, atunci nu-i bine. Ok, uite aici, pe scurt: LinkedIn e un fel de Facebook, dar nu unde scrii ce ai făcut ieri, unde ai fost azi-vară sau de câte ori ai fost la baie. Din contră, acesta e un profil pe care vrei să-l promovezi asiduu, pentru a-ţi creşte şansele de angajare.

1. Când ai un coleg de cameră, ştii că întotdeauna va avea cine să te întâmpine când ajungi acasă, după o zi lungă.

Există anumite tipuri de oameni, care pun mare preţ pe cuvinte. Pentru ei, nu există altceva mai frumos, mai încântător, mai înalt, şi totodată cel mai josnic mod de a te adresa. Aceşti oameni sunt numiţi, de cele mai multe ori „slab de înger”. Dar eu prefer să-i numesc „artişti ai cuvintelor”, deoarece ei reuşesc să „vadă” mintea şi intenţiile oamenilor.

Cam din 1926, de când a apărut primul televizor, oamenii au început să-şi facă un obicei din a privi imagini mişcătoare, eliminând treptat alte forme de amuzament. Desigur, în timp, au apărut casetele video, DVD-urile, iar mai nou, televizoarele cu stick. Bineînţeles, că în paralele, tehnologia s-a dezvoltat remarcabil, apărând minunatul calculator personal (cutia aia mare cu încă o cutie) şi laptop-ul personal. Sau de ce nu, tabletele. Oricum, ideea e că tehnologia a evoluat, însă obiceiurile din contră.

Când eşti student, de cele mai multe ori nu ai timp să mănânci. Nu ai nici chef să scoţi toate oalele din toate dulapurile, şi să te apuci să faci artă culinară pe pereţi, în timp ce tu frunzăreşti cartea lui Gordon Ramsey, uitând de apa pusă la fiert sau de soufle-ul care se arde sau uleiul care-şi face de cap sau multe alimente care îţi lipsesc. Ca să nu treci printr-o situaţie de genul, unde îţi ia mult timp să găteşti şi mai mult ca să cureţi mizeria...ajungi să recurgi la cea mai simplă soluţie: fastfood.