Peste 1.700 de absolvenți de liceu şi peste 680 de absolvenţi de facultate și-au depus dosarele în primele două zile ale celei de-a doua sesiuni de admitere organizate de Universitatea Babeş-Bolyai pentru anul universitar 2019-2020, cifrele fiind mai mari decât cele înregistrate în aceeași perioadă a admiterii de toamnă a anului trecut .

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) ocupă poziția 701-800 la nivel internațional, prima din România, urmată de Universitatea din București (UB) pe poziția 901-1000 la nivel internațional, conform clasamentului Shanghai al universităților (Academic Ranking of World Universities –http://www.shanghairanking.com/ARWU2019.html), dat recent publicității. Cele două universități sunt singurele două instituții de învățământ superior din România incluse în clasament.

Studenții Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai au câștigat premiul II, respectiv premiul special pentru cea mai aplicabilă strategie la Competiția internațională de studii de caz Solvers’ Cup organizată, în perioada 8-11 august 2019, la Budapesta.

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca ocupă un onorant loc 7 la nivel mondial și prima poziție la nivel național în domeniul de cercetare dedicat tehnologiilor Carbon Capture and Storage (CCS), arată o analiză realizată la nivel internaţional şi publicată recent în Science of the Total Environment.  Ierarhia cuprinde 744 de instituţii din întreaga lume, primele 10 locuri fiind ocupate de instituţii şi institute de cercetare din SUA (4), Marea Britanie (2), China (1), Germania (1), Olanda (1) şi România (1).

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) va derula, în perioada 2019-2022, proiecte în valoare de 22 de milioane de lei pentru formarea doctoranzilor și a post-doctoranzilor în conformitate cu cerințele reale ale pieței muncii și ale mediului socio-economic. Proiectele sunt finanțate din fonduri structurale și vor avea două etape. În primele șase luni, doctoranzii și post-doctoranzii vor fi integrați în programe de pregătire aplicativă susținute de specialiști cu experiență practică, urmând ca următoarele șase luni să fie dedicate internship-urilor efectuate în companiile de profil, astfel încât, la finalizarea programului, participanții să aibă deprinderile necesare integrării pe piața muncii.

Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș-Bolyai își dorește să devină prima facultate complet digitalizată din România, lansând luni, 24 iunie 2019, prima sală de seminar dotată cu tehnica necesară implementării proiectului. Sala a fost realizată printr-un parteneriat cu Sykes Enterprises Eastern Europe, care a finanțat dotarea acesteia cu sisteme informatice și de comunicare, precum și cu un mobilier nou, diferit de cele tipice sălilor de curs sau seminar.

Ansamblul Folcloric Studențesc Mugurelul al Universității Babeș-Bolyai a pornit într-un turneu în Olanda. Acesta va reprezenta România la două mari festivaluri din Warffum și Burgum, alături de alte cincisprezece grupuri din întreaga lume precum: Bosnia, Botswana, China, Brazilia, Bolivia, Puerto Rico, Kazahstan, Noua Zeelandă sau Spania.

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este prezentă din nou în clasamentele internaționale reprezentative ale instituțiilor de învățământ superior, situându-se, alături de Universitatea din Bucureşti, în intervalul 801-1000 în clasamentul QS. Conform datelor publicate la finalul acestei săptămâni, UBB este una dintre cele două instituții de învățământ superior din România care au fost incluse în clasamentul internaţional QS al universităților, clasament care utilizează atât indicatori educaţionali, cât şi indicatori de cercetare și de relație cu societatea (inclusiv perspectiva angajatorilor). Mai exact, QS Ranking 2020 a fost realizat ținându-se cont de indicatori, precum: reputația academică, reputația universităților la nivelul angajatorilor, raportul dintre numărul de studenți dintr-o universitate și numărul de cadre didactice, perspectiva internațională privind studenții și cadrele didactice, productivitatea activității de cercetare bazată pe lucrările publicate de cadrele didactice, impactul web și citările.

Universitatea Babeş-Bolyai va scoate la concurs, pentru anul universitar 2019-2020, un număr de 4.975 de locuri bugetate destinate absolvenților de liceu, peste 9.400 de locuri în regim cu taxă și 2.700 de locuri pentru învățământ la distanțăpentru studii universitare de nivel licenţă. Din aceste locuri bugetate, 60 sunt locuri speciale alocate pentru candidaţii de etnie rromă, 170 sunt destinate absolvenţilor de licee situate în mediul rural, 177 se alocă domeniilor prioritare, în timp ce alte 100 de locuri au fost alocate etnicilor români din afara granițelor țării.

Departamentul de Inginerie Chimică din cadrul Facultății de Chimie şi Inginerie Chimică a Universității Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca este partener în proiectul de cercetare CONVERGE din Programul Orizont 2020. Proiectul beneficiază de o finanțare de 5 milioane de euro din partea Comisiei Europene și îşi propune integrarea unor tehnologii inovatoare pentru conversia eficientă a biomasei şi în acelaşi timp reducerea costurilor de producție a biodiselului.

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.