Parcul Feroviarilor din Cluj-Napoca va fi reamenajat - s-a anuntat si castigatorul concursului

Scris de 

A avut loc anunțarea câștigătorilor concursului internațional de soluții de arhitectură „Reabilitarea peisageră și reactivarea Parcului Feroviar Cluj-Napoca”. Competiția a fost lansată oficial pe data de 4 aprilie 2018 de Primăria Cluj-Napoca în colaborare cu Ordinul Arhitecților din România (OAR). Concursul a fost unul internațional, fiind invitați să participe specialiști din România, țările Uniunii Europene și Spațiului Economic European și Confederația Elvețiană. Scopul concursului a fost selectarea celei mai bune soluții în vederea reabilitării peisagere și reactivării Parcului Feroviar Cluj-Napoca, pentru atribuirea contractului de proiectare.

 

În urma deliberărilor juriului a fost selectate ca proiect câștigător lucrarea realizată de ASIZA BIROU DE ARHITECTURA SRL. În legătură cu proiectul care a câștigat locului I, membrii juriului au apreciat următoarele: ”Proiectul propune transformarea parcului într-o “Grădină a Someșului”, integrând râul în amenajarea propusă. Apa devine, astfel, o „axă ecologică”, un element transformator și atractor al parcului. Printr-o zonificare complexă și ierarhizată, se propun patru <fâșii funcționale> cu grade diferite de utilizare și multiple scenarii posibile. Proiectul pune în valoare cele două zone existente de acces prin crearea a două <porți> marcate subtil. Se apreciază descoperirea de noi posibilități de acces în zona de est și accesibilizarea zonei malului opus al râului.”

 

Premiul II a fost desemnat pentru SC ATELIER MASS SRL, iar premiul III  a fost adjudecat de echipa BIA Șerban Daniel Lucian / Daniel Șerban (autori principali: Andrei Bacoșcă, Ruxandra Grigoraș, Lázár Csaba, Mădălina Perju, Daniel Șerban, colaboratori specialităţi: Diana Coța – peisagist). Câștigătorul concursului a obținut premiul cel mare reprezentat de valoarea estimată a contractului de proiectare în valoare de 555.450 RON, fără TVA. Pentru proiectul plasat pe locul doi se va oferi un premiu de 35.000 RON, iar pentru cel de-al treilea, de 20.000 RON.

 

Citeste si:

---> Premiul „Best Product” din cadrul competitiei Innovation Labs 2018 a fost castigat de echipa WakeZ

---> Inscrierile la cel mai mare Treasure Hunt din Cluj au inceput

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.