Centru de zi pentru copiii defavorizati construit de 2 studenti FSPAC

Scris de 

Loredana Bertișan și Saul Pop, ambii în prezent masteranzi în anul I la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, au format o comunitate pe Facebook în urmă cu un an, numită Art4Education, dedicată campaniilor caritabile. Cea mai recentă campanie a lor a fost construirea unui centru de zi pentru o comunitate de copii din Homorodu de Sus, Satu Mare. Strângerea de fonduri și obiecte necesare a început în primăvară, iar după munca în construcții luna aceasta a avut loc inaugurarea.

 

,,Am construit, așa cum ne place nouă să spunem, un centru de vise, unde copiii din Homorodu de Sus, dar și cei din satele învecinate, să poată să găsească un loc cald, curat și primitor, dotat cu toate cele necesare pentru activitățile de tip afterschool și dezvoltare personală. Tot ce se vede în poze, în video, e parte dintr-un nivel de muncă foarte mare, dar care ne-a adus satisfacții.”, a precizat Loredana.

 

De copii se ocupă familia parohială din sat, părintele Gheorghe Mititel alături de soția sa, Bianca, care este profesoară. Cei doi s-au ocupat de activități cu copiii înainte ca Loredana și Saul să-i cunoască, însă le lipseau locul în care orele de română, matematică, cultură generală, engleză, bune maniere și cateheză să se desfășoare în condiții bune.

 

Au pornit de la un spațiu care a avut nevoie de multe renovări până la etapa de mobilare și decorare. ,,Nu am fi reușit să facem nimic din ce a ieșit în final fără ajutorul oamenilor din comunitatea de pe Facebook, oameni care au crezut în noi și care ne-au ajutat să bucurăm copiii. Le suntem datori cu zecile de îmbrățișări primite și la inaugurarea centrului, și la celelalte campani și le mulțumim din toată inima! Alături de mulțumirile pentru ei, venim cu mulțumiri și către conducerea facultății la care studiem, dar și către colega și prietena noastră, Laura Revnic, datorită căreia le putem arăta donatorilor tot ce a ieșit.”, a adăugat Saul.

 

Citeste si:

---> Proiectul clujean Food Waste Combat a fost premiat la nivel mondial

---> Vrei sa fii un "nepot" mai bun de Craciunul acesta?

 

Sursa: cluju.ro

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook