În episodul pilot am aflat că dacă suntem martorii finalității muncii noastre devenim mai productivi. În plus, cu cât ne simțim mai neapreciați, cu atât vrem să muncim pe bani mai mulți, iar cu cât e mai greu proiectul la care lucrăm, cu atât suntem mai mândri de rezultatele finale. Dacă atunci ne-a ajutat Dan Ariely să ajungem la aceste concluzii, astăzi a venit rândul lui Adam Grant să ne edifice în ale motivației.
- Faptul că eforturile noastre îi ajută pe alții funcționează ca motivație inconștientă -
Psihologul Adam Grant a condus un studiu la biroul call center de strângere de fonduri a Universității din Michigan. În cadrul experimentului, un student care a beneficiat de pe urma programului de burse provenite exclusiv din donații a stat la discuții telefonice timp de zece minute cu fiecare persoană interesată să ofere bani pentru fondul respectiv.
O lună mai târziu, donatorii petreceau cu 142% mai mult timp pe liniile telefonice ale call center-ului, iar veniturile obținute au crescut cu 171%. Totuși, persoanele care au donat bani pentru fondul de burse al universității au negat faptul că vorbele studentului bursier i-au influențat în vreun fel în luarea deciziei de a dona sume mai mari.
”Reacția oamenilor a fost una specială, în care sentimentele plăcute au subminat motivația cognitivă și au funcționat ca o sursă subconștientă de motivare. Deși nu au putut stabili cu exactitate motivele pentru care și-au dorit să ofere mai mult și să-i ajute pe tinerii aflați în dificultate, e clar că donatorii au fost influențați din exterior”, a afirmat Grant la finele studiului.
- Sunt șanse mai mari să respectăm regulile dacă știm că asta îi ajută pe cei din jur -
Grant a condus un nou studiu, de data aceasta într-un spital. Acolo, acesta a postat afișe în apropierea spațiilor igienice, fie cu mesajul ”Spălatul mâinilor te ajută să eviți bolile”, fie cu ”Spălatul mâinilor îi ajută pe pacienți să evite îmbolnăvirile din exterior”.
Ca urmare a acestor mesaje, la aproximativ o lună de la postarea afișelor s-a înregistrat o creștere cu 45% a folosirii săpunului sau balsamului pentru mâini în rândul doctorilor și asistentelor, în zonele în care era postat mesajul despre sănătatea pacienților.
Concluzia e că ajutorul acordat celor din jurul nostru prin ceea ce numim ”atitudine prosocială” ne motivează în acțiunile de zi cu zi. Cu alte cuvinte, suntem predispuși să depunem eforturi mai mari atât timp cât avem garanția că acestea aduc beneficii persoanelor alături de care sau pentru care lucrăm.
- Fotografiile care declanșează emoții pozitive ne ajută să ne concentrăm -
Cercetătorii de la Hiroshima University au efectuat un studiu pe colegii lor, pe care i-au supus unui test de cultură generală, atât după, cât și înainte de a privi o serie de fotografii cu pui de animale sau cu animale adulte.
Fotografiile i-au ajutat pe tinerii participanți la studiu, în condițiile în care după ce au privit fotografiile cu animale respondenții au înregistrat performanțe mai bune cu cel puțin 10 procente decât atunci când nu au avut parte de ”material inspirațional”. Mai mult decât atât, cei care au privit imagini drăguțe cu pisicuțe sau cățeluși au oferit răspunsuri mai corecte decât colegii lor care priviseră fotografii cu animale adulte înainte de a fi testați.
Cercetătorii sugerează astfel că sentimentele pozitive declanșate de fotografiile ”drăguțe” ne ajută să ne concentrăm, fapt ce îmbunătățește vizibil performanțele în cazul unei provocări ce necesită o atenție sporită. Și DA, e posibil ca acest test să valideze obsesia pe care o ai pentru pozele cu pisicuțe adorabile sau ursuleți panda în ipostaze jucăușe.
Sursa: http://smartdreamers.com/blog
Sursa foto: newlywedsonabudget.com