Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.
Peste 50.000 de persoane au protestat ieri în Cluj-Napoca, chiar dacă Guvernul a aprobat, duminică, abrogarea OUG 13/2017 privind modificarea Codurilor penale. Actul normativ a fost publicat la scurt timp după finalizarea şedinţei, deşi în mod normal Monitorul Oficial nu lucrează în weekend. Cu această decizie nu s-a pus punct nemulţumirilor oamenilor, iar protestele continuă luni seara, 6 februarie 2017.
Aplicația Uber, serviciul care îți permite să apeși pe un buton și să comanzi o mașină, a ajuns la Cluj-Napoca în luna august. În doar câteva luni, Uber a devenit un serviciu foarte apreciat de clujeni, iar peste 21.000 de localnici au ales să folosească aplicația pentru a ajunge confortabil, convenabil și în siguranță la destinație.
Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai, alăturându-se poziției exprimate deja de Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara, dezaprobă cu fermitate adoptarea Ordonanței de Urgență nr.13/2017 pentru modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală.
După două show-uri cu casa închisă în 2015 și 2016, legendarul saxofonist american Kenny Garrett readuce sunetul impecabil de jazz la Cluj-Napoca odată cu turneul de promovare al celui de-al patrulea album: “Do Your Dance”.
Studenţii vor călători gratuit cu trenul începând de miercuri. Este vorba de 464.273 de studenţi a anunţat Gigel Paraschiv, secretar de stat pentru învăţământul superior.
Nimeni nu te cunoaște mai bine decât fratele sau sora ta. Touși, unii abuzează prea tare de aceste cunoștițe pentru a râde sau a ne enerva, iar urmatoarele imagini dovedesc acest lucru cu vârf și îndesare.
1. "Pentru ca are un gat foarte lung, sora mea este poreclita <girafa>, iar asta o enervează. Așadar, acesta este cadoul pe care i l-am facut de ziua ei:"
2. "Fratele meu mi-a spus ca mi-a lasat si mie niste pepene:"
3. "Hey, inghetata! Serios, surioara!?"
4. "Acesta este primul cadou pe care l-am primit de la fratele meu mai mic:"
5. "Mi-am comandat o pereche de sneakers online, si au fost trimisi acasa in timp ce eu eram la scoal; de aceea l-am rugat pe fratele meu sa imi trimita cateva poze cu ei."
6. Probabil ca asta e ceea ce gandeste fetita acum: "Imi iubesc ataaaaat de mult fratele mai mic..."
7. "Cand m-am plans ca exercitiile pe care le fac in fiecare zi nu ma ajuta sa slabesc, fratele meu mi-a trimis aceasta poza cu mine:"
8. "Cred ca fratelui meu ar trebui sa-i fie interzisa utilizarea internetului si uitatul la TV."
9. "Surioara mea de 11 ani mi-a daruit de Craciun o singura soseta crosetata si mi-a promis ca o sa mi-o faca pe a doua pana de ziua mea. Ea mi-a zis ca crosetatul o face sa oboseasca si nu a avut puterea sa o termine pe a doua la timp."
10. Orice frate mai mare va face la fel cand vine vorba de jocul lui, si totusi sa-i inchida gura surorii lui mai mici:
11. "In acest moment, imi doresc sa nu fi avut nicio sora!"
12. "Mi-am rugat surioara sa ma ajute la impachetat cand m-am mutat de acasa:"
Sursa: brightside.me
Compania independentă de teatru și film Create.Act.Enjoy vă invită la premiera lunii ianuarie: performance-ul SUPRAVIEȚUITOR. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 28 ianuarie, ora 19, la ScoutHouse (str. Victor Babeș nr. 33, Cluj-Napoca).
Competiţia GameCup 1.0 se desfăşoară până pe data de 23 aprilie 2017 şi este deschisă pentru toţi studenţii de licenţă sau master din România. În echipe formate din maxim 5 persoane, studenţii vor lucra împreună pentru a dezvolta un joc video, beneficiind, în acelaşi timp, de mentorat şi susţinere din partea celor mai mari companii dezvoltatoare de jocuri din ţară.
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.
Oct 14, 2024 210 Interviu
Sep 11, 2024 293 Campus
Iul 16, 2024 410 Stiri
Iul 08, 2024 335 Stiri
Iul 03, 2024 368 Stiri