Universitatea Babeș-Bolyai vă invită joi, 6 februarie 2020, de la ora 10.00, la o conferință de presă în cadrul căreia va fi prezentat un proiect privind prevenirea abandonului şi îmbunătăţirea activităţii şcolare. Evenimentul va avea loc în Sala Club a Colegiului Academic (str. Emmanuel de Martonne, nr 1).
Universitatea Babeș-Bolyai împreună cu MOL România au încheiat in 29 ianuarie 2020, un parteneriat pentru susținerea activităților didactice și a performanțelor academice ale studenților Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor.
Departamentul de Psihologie din cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației a Universității Babeș-Bolyai, în colaborare cu Asociația Europeană de Psihologie și Drept, organizează cea de-a XIII-a ediție a Conferinței Anuale EAPL. Evenimentul va avea loc în perioada 16-19 septembrie 2020, iar tema acestei ediții este „Legal Psychology: From Research to Effective Practices”. Conferința se va adresa studenților, cercetătorilor și practicienilor cu interese aflate la confluența dintre psihologie și drept, precum și celor din domenii conexe.
Rectorul UBB, Acad. prof. Ioan-Aurel Pop, și Președintele Senatului, Pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, vă invită la Concertul Extraordinar de Sărbători susținut de Orchestra Simfonică a Universității Babeș-Bolyai. Din repertoriu vor face parte lucrări de Bizet, Offenbach, Bartók, Faure, Brahms, Delibes și Ceaikovski.
Universitatea Babeş-Bolyai organizează şi în acest an universitar concursuri care pot înlocui examenul de admitere la facultate. Aceste concursuri se adresează în principal elevilor de liceu de clasa a XI-a şi a XII-a care doresc să-şi testeze capacităţile, în vederea admiterii la UBB. La nivelul UBB sunt 11 facultăți care organizează acest tip de concursuri. Printre acestea se regăsesc:
Asociația Facultăților de Economie din România (AFER) a decernat în 21 noiembrie 2019 premiile anuale pentru cele mai bune publicații științifice din domeniul economic ale cadrelor didactice și cercetătorilor din universitățile românești.
Universitatea Babeș-Bolyai organizează joi, 21 noiembrie 2019, începând cu ora 14.00, o amplă campanie de ecologizare și de plantare, în Grădina Botanică „Alexandru Borza”, la care sunt așteptați peste 300 de voluntari.
Facultatea de Matematică şi Informatică din cadrul Universității Babeș-Bolyai marchează, în această toamnă, printr-o sesiune solemnă, împlinirea a 100 de ani de la deschiderea cursurilor secţiei de Matematică din cadrul universităţii româneşti din Cluj.
Conform celei mai recente ediții a clasamentului Times Higher Education pe domenii (THE World University Rankings by Subject 2020), Universitatea Babeș-Bolyai se situează pe poziția 501+ la nivel mondial în domeniul Business & Economics, alături de Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, Universitatea din București și Academia de Studii Economice din București, acestea fiind singurele universități românești care au reușit să acceadă în acest top.
Facultatea de Matematică și Informatică a UBB a început, din noiembrie 2019, seria de consultații pregătitoare atât la matematică, cât și la informatică, menite să vină în sprijinul liceenilor care vor să dea admitere la Facultatea de Matematică și Informatică sau să participe la ediția din anul 2020 a concursului Mate-Info UBB. Consultațiile sunt gratuite și se desfășoară în clădirea centrală a UBB, conform programului afișat pe pagina facultății (www.cs.ubbcluj.ro).
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.
Oct 14, 2024 210 Interviu
Sep 11, 2024 283 Campus
Iul 16, 2024 405 Stiri
Iul 08, 2024 335 Stiri
Iul 03, 2024 368 Stiri