Ce este Onlined?
Onlined este o școală gratuită de marketing digital, dedicată exclusiv studenților pasionați de acest domeniu, care și-a propus să formeze și să dezvolte următoarea generație de specialiști în marketing online.
Onlined are în spate două ediții de succes care au adunat o comunitate de peste 50 de oameni, viitori specialiști în marketing online.
Proiectul a fost fondat de către Mircea Grecescu și a avut loc în 2013, sub aripa Voluntari pentru Idei și Proiecte, ca școală gratuită de Social Media, dedicată studenților. În 2014 a fost preluat de către Cătălina Pop, care l-a dus mai departe sub forma unei școli de Marketing Digital. Acum, Lavinia Mehedințu îi extinde granițele către Cluj.
Ce se întâmplă în proiect?
Onlined are trei etape: școala propriu-zisă, programul de mentorat și internshipuri, urmat de intrarea în comunitate.
Etapa de școală va avea loc sub forma unor traininguri de patru zile, pe teme ca Strategii în Online, Creative Thinking, Online Tools & Analytics și Tehnologii în Digital. Aceasta se va încheia cu o rezolvare de brief ca parte practică.
Programul de mentorat și internshipuri urmărește să ducă procesul de învățare despre digital marketing al studentilor la un alt nivel. Participanții vor avea oportunitatea să intre într-un program de mentorat împreună cu unul din speakerii din program.
Intrarea în comunitatea Onlined reprezintă un alt punct de continuitate al proiectului, în cadrul căreia învățarea se bazează de sharing de resurse.
Cum te poți înscrie?
Completezi acest formular până la data de 28 Octombrie. Vor fi aleși 20 de studenți care să participe la traininguri și să facă parte din comunitatea Onlined.
Onlined se bucură de susținerea unor prieteni de nădejde ca Ursus, Luxoft, Uber, Bitdefender, Microsoft și Eurolines.