Relatii serioase in studentie: o idee buna?

Scris de 

Toată lumea îți va spune, fără doar și poate, că anii de facultate sunt cei mai frumoși din viața ta. Și cum pășești agale pe drumul studenției, îți dai seama că au avut foarte mare dreptate și că spuneau adevărul gol-goluț. O viață lină, dar tumultoasă în același timp în care singurele tale griji sunt ce ai făcut azi-noapte și sesiunea de examene.

Însă, dacă intervievezi foști studenți, majoritatea îți vor spune că unul dintre marile regrete ale studenției este faptul că s-au implicat într-o relație serioasă. De ce? Ei bine, având acum o vedere de ansamblu asupra a ceea ce au trăit în perioada studenției, pot să-și dea seama că au trădat multe nopți de ieșit în oraș, câteva beții bune și foarte multe aventuri, doar de dragul iubitei sau a iubitului.

 

O relație în timpul anilor studențești este foarte greu de menținut. Spunem aceasta pentru că poate părea dificil să găsești echilibrul perfect între școală, prieteni și viața amoroasă fără ca măcar pe una să o neglijezi. Și pentru mulți dintre studenți, prima relație serioasă își va găsi începuturile chiar în această perioadă, ceea ce face lucrurile și mai dificile pentru că nici un început nu e ușor.  Pe cât va fi de minunat, pe atât se poate să fie de copleșitor. Apoi, tocmai acest tumult al vieții studențești îți va da de furcă dacă ai alături o persoană geloasă sau deosebit de posesivă. Încearcă să eviți genul acesta de parteneri pentru că nu te vei alege cu altceva decât cu regrete mari că nu te-ai bucurat din plin de tot ceea ce ofereau anii de facultate. 

 

Acum, bineînțeles, o relație în timpul facultății nu este cel mai rău lucru care ți se poate întâmpla, însă este foarte important să realizezi faptul că trebuie să găsești acel echilibru de care vorbeam pentru ca totul să meargă bine și pentru ca viața ta de student să nu fie afectată.

 

Cum să faci asta? Organizarea este cheia și vei putea să le ai pe toate. Pune-ți ,,timp” deoparte pentru școala ( nu vrem restanțe obositoare și stresante), invită-ți partenerul/a alături de prietenii tăi și asigură-te că nu vei avea o relație agasantă în care să fiți împreună 24 din 24. Facultatea se definește prin distracție, râsete și petreceri. Și o relație poate să ia parte cu succes la această aventură studențească. Singurul lucru de care trebuie să ai grijă este să o păstrezi la nivelul la care trebuie. Declarațiile siropoase și planurile de nuntă nu reprezintă prioritatea ta.

 

S-ar putea să pară tentant, mai ales la început, să trădezi o noapte de ieșit în oraș pentru o seară petrecută pe sofa cu persoana iubită. S-ar putea, însă, să-ți schimbi urgent părerea. Nu spunem că nu se poate, însă alege persoana potrivită, nu uita că și prietenii tăi mai au nevoie de atenție, bucură-te din plin de viața de student și adu-ți aminte vârsta pe care o ai înainte să faci legăminte de genul ,,până când moartea ne va despărți”.

 

Sursa foto: cbc.ca

Rada Bogdan

Sunt Content Writer la Campuscluj.ro. Iubesc distracția și dansul. Ador ciocolata și ceaiul verde și îmi plac la nebunie comediile.

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.