Universitatea Tehnică din Cluj Napoca se alătură și în acest an ca partener academic al programului Innovation Labs, program de pre-accelerare pentru start-up-uri în domeniul tehnologie. Innovation Labs 2019 este structurat în trei etape: Hackathon, Boost Day și Demo Day.
Vineri, 15 februarie, a avut loc competiția „Invent For The Planet”, organizată la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. 16 studenți din cadrul universităţii au propus soluții pentru a rezolva marile probleme ale planetei.
Bulevardul 21 Decembrie 1989 din Cluj-Napoca va avea un sistem de depistare a şoferilor care nu respectă culoarea roșie a semaforului, Bulevardul 21 Decembrie 1989 fiind una dintre cele mai intens circulate artere ale orașului.
A doua acţiune de colectare a deşeurilor electrice din acest an se va desfăşura sâmbătă, 23 februarie 2019, şi va fi organizată de Rosal împreună cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca. Clienţii Rosal care vor să scape de aceste deşeuri sunt rugaţi să le aducă la punctele de colectare puse la dispoziţia acestora de Rosal in colaborare cu Asociatia Ecotic:
Organizatorii festivalului MOX au anunţat că anul acesta vor planta câte 10 arbori pentru fiecare bilet vândut la evenimentul de pe Valea Drăganului.
„În fiecare vară, pentru 4 zile și 3 nopți, <<acasă>> înseamnă natură și pădure, locul în care ne regăsim, ne relaxăm, experimentăm și ne apropiem mai mult unii de ceilalți. Anul acesta ne-am propus să îi întoarcem naturii favorul și, împreună cu Beard Brothers și cu sprijinul Primăriei Poieni, să plantăm 10 arbori pe Valea Drăganului pentru fiecare bilet vândut la MOX 2019", au transmis organizatorii MOX.
Activitatea de cercetare din cadrul Unversităţii Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) a fost recunoscută încă odată pe plan internaţional prin premii importante, medalii de aur, argint şi bronz acordate de oficialii Salonului Internaţional de Invenţii IPITEX (International Intellectual Property, Invention, Innovation and Technology Exposition) Bangkok 2019. Evenimentul a fost organizat în perioada 2-6 februarie 2019 de către Consiliul Naţional al Cercetării din Thailanda. Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a participat sub egida şi cu sprijinul Forumului Inventatorilor din România (FIR) şi a fost reprezentată de o delegaţie alcătuită din conf.dr.ing. Ovidiu Nemeş (conducătorul delegaţiei), prof.dr.ing. Doina Pîslă şi prof.dr.ing. Adrian Pîslă.
Festivalul Internațional de Film Transilvania, ajuns anul acesta la ediția cu numărul 18, deschide perioada de înscrieri pentru Bursa Alex. Leo Șerban. Inițiativa, menită să promoveze spiritul libertății de expresie, al profesionalismului și al rigorii intelectuale, va avea ca premiu principal o bursă în valoare de 2500 de euro, oferită în parteneriat cu Conceptual Lab.
Primăvara aceasta, oamenii care fac schimbarea să se întâmple își dau întâlnire într-un cadru inedit, deasupra Clujului. Într-o lume în care modelele se lasă tot mai greu găsite, The Woman aduce în fața comunității acei oameni care, dincolo de a fi modele de urmat, sunt lideri care știu să formeze alți lideri și să dea mai departe din ceea ce au învățat. Artiști acrobați, femei de afaceri, persoane publice, femei în poziții de conducere, antreprenori și jurnaliști sunt doar o parte dintre cei ce vor fi prezenți anul acesta la Cluj-Napoca.
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) organizează concursuri care pot înlocui examenul de admitere la facultate, pentru anul universitar 2019-2020. Acestea se adresează elevilor de liceu care doresc să-şi testeze capacităţile, în vederea admiterii la UTCN.
Echipa Universității Babeș-Bolyai a câștigat premiul runner-up al competiției de studii de caz în management strategic organizate, în perioada 5-10 februarie 2019, la Georgetown University din Washington DC, clasându-se pe locul II al grupei formate din cinci echipe universitare. Echipa clujeană pregătită de prof. univ. dr. Szász Levente, conf. univ. dr. Györfy Lehel şi lect. univ. dr. Rácz Béla-Gergely este formată din patru studenți ai Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai: Barabási Tamás (Informatică economică, anul II), Boga Balázs (Management, anul I), Kelemen Kincső (Informatică economică, anul III) și Pádár Zsuzsánna (Finanțe și bănci, anul III).
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.
Feb 13, 2025 114 Stiri
Sep 11, 2024 600 Campus
Sep 11, 2024 508 Stiri