Peste 2.000 de clujeni au venit, sâmbătă, la "Noaptea albă la Grădina Botanică" care s-a desfăşurat în cadrul primei ediţii a festivalului "Culorile Clujului/Colours of Cluj".
Prestigioasa instituţie de cercetare ştiinţifică a Universităţii "Babeş-Bolyai" a avut cel mai numeros public dintr-o zi de vizită din ultimii ani, clujenii fiind atraşi atât de ideea de a afla lucruri mai puţin cunoscute despre plantele rare din Grădina Botanică, cât şi de suita de concerte simfonice şi lirice prezentată de cunoscuţi artişti, precum şi de alesele momente coregrafice.
Student fiind, bani putini aveam. Daca asta este si cazul tau, atunci afla ca poti economisi bani daca faci cumparaturi online. Faptul ca produsele sunt mai ieftine pe internet, nu este doar un mit. Pentru a opera un magazin online firmele nu au nevoie de spatiu fizic si nici de personal numeros iar asta se cunoaste cand vine vorba de preturi.
Sa fim intelesi, nu totul este mai ieftin in online, dar iata ce poti cumpara la preturi mai bune :
Un academician româno-american în vârstă de 57 de ani, care are un doctorat şi două masterate, a fost admis în sesiunea din iulie ca student la buget în anul I la Facultatea de Fizică a Universităţii "Babeş-Bolyai" (UBB) Cluj-Napoca.
Un celebru proverb romanesc spunea "ca e bine sa-ti faci sanie vara si car iarna". Tocmai din acest motiv si noi vom vorbi in mijlocul verii despre cadouri de craciun pentru cei dragi.
Legenda spune ca Mos Craciun a fost defapt o idee de marketing a celor de la Coca Cola. Cine l-a inventat e mai putin important, ce face mosul in schimb ne priveste pe toti. Mosul aduce negresit in fiecare an cadouri. Indiferent de varsta cu totii ne dorim sa fim vizitati de mos.
Propunerile noastre de cadouri de craciun pentru cei dragi :
De ce, oare, vara suntem mai leneși și mult mai puțin predispuși la studiu? Vara, când soarele străluceşte şi cerul este senin, oamenii de gândesc mai mult la concedii, la ce ar putea să facă afară pentru a se destinde sau le ce vor face în weekend. Dar oare ce se induce această stare?
Una dintre cele mai vânate universități din orașul nostru clujean este fără doar și poate Universitatea Babeș-Bolyai. Majoritatea absolvenților de liceu din zona Ardealului visează să fie studenți la prestigioasa universitate. Însă anul acesta, topul celor mai competitive facultăți din cadrul universități ne-au surprins. La Universitatea ”Babeș-Bolyai” Cluj, pe locurile bugetate, cea mai mare concrență este la Facultatea de Educaţie Fizică. La UBB Cluj s-au înscris 11.300 de candidaţi, pe 4.891 de locuri bugetate. Cea mai mare concurență, de 4,1 candidați pe un loc, este la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport.
Haideți să ne petrecem vacanța aceasta de vară cu spor, făcând ceva util care cine știe? Poate ne va fi deosebit de util mai târziu. Să învățăm o limbă străină. Însă nu cu tone de cărți de gramatică, stres și mii de exerciții. Un nou studiu sugerează că putem învăţa mai uşor o limbă străină dacă suntem dispuşi să cântăm. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Edinburgh au descoperit că adulţii care cântau cuvinte sau fraze scurte dintr-o limbă nouă pe care o învăţau, ajungeau să vorbească de două ori mai bine decât restul subiecţilor.
Suntem tineri, ce ne pasă? Asta spunem ori de câte ori facem o noapte albă, mergem la party-uri sau învățăm până în zori. Însă lipsa de somn aduce foarte multe dezavantaje sănătății noastre. Te numeri printre cei ce se culcă târziu şi adoră să afirme că sunt „pasăre de noapte”? Dacă da, atunci află că trupul tău afirmă cu totul altceva. Această privare de somn va genera anxietate şi o serie întreagă de consecinţe negative.
Conform definitiei din dex : "Asigurarile reprezinta o operatie financiara, decurgand dintr-un contract sau dintr-o obligatie prevazuta de lege, prin care asiguratorul se obliga ca in schimbul unei sume primite periodic sa despagubeasca pe asigurat pentru pierderile pe care acesta le-ar suferi in urma unor intamplari independente de vointa lui".
Exista mai multe categorii de asigurari iar printre cele mai raspandite se numara : asigurarea rca, asigurarea casco, asigurarea de locuinta, asigurarea de calatorie si asigurarea de viata.
Conform unui studiu realizat de SmartDreamers in perioada 01-10 iulie 2013 : 51% dintre tinerii între 18 și 30 de ani au un loc de muncă, dintre care 10% în străinătate. 78% dintre aceștia sunt determinați să plece peste hotare pentru a-și mări veniturile. 59% s-ar întoarce în țară, iar 41% s-ar stabili peste hotare. Rezultatele studiului relevă faptul că un număr dublu al tinerilor se așteaptă ca afacerea pe care ar lansa-o cu banii câștigați să aibă succes mai degrabă în România, decât în străinătate.
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.
Feb 13, 2025 128 Stiri
Sep 11, 2024 644 Campus
Sep 11, 2024 529 Stiri