Respectând tradiția proiectului „Donează sânge! Fii erou!”, în perioada 9-13 decembrie va fi organizată o nouă campanie națională de donare de sânge la Cluj-Napoca. In același timp în alte 10 centre universitare din România campaniile de donare de sânge se vor desfășura astfel:
2-6 decembrie: Constanța și Timișoara
9-13 decembrie: Brașov,București, Galați, Iași, Oradea, Târgu-Mureș
16-20 decembrie: Craiova și Sibiu
Aproape 400 de persoane au răspuns, în primele trei zile ale campaniei „Donăm împreună, noi dăm startul!”, apelului lansat de Direcția Comunicare și Relații Publice din cadrul Universității Babeș-Bolyai, împreună cu Asociația Beard Brothers și Auchan Retail Romania.
Universitatea Babeș-Bolyai și Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, împreună cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj, organizează, în perioada 14 – 18 mai 2018, campania de donare de sânge „Donăm împreună, Noi dăm startul!”, adresată studenţilor şi cadrelor didactice din cele două universități, dar nu numai lor. Campania se va desfășura de luni până vineri, în intervalul orar 7.30-13.00, la sediul Centrului Regional de Transfuzie Cluj (str. Nicolae Bălcescu nr. 18).
Clujenii au răspuns din nou în număr mare apelului lansat de UBB în cadrul campaniei de donare de sânge „Donăm împreună, UBB dă startul!”, organizate de Direcția Comunicare și Relații Publice din cadrul Universității Babeș-Bolyai.
Campania va fi cea mai amplă și complexă campanie de donare de sânge care s-a organizat până acum în România și se va desfășura simultan în 10 centre universitare din țară: Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Oradea, Târgu-Mureș, Timișoara și Sibiu. În ceea ce privește organizarea evenimentului din Cluj-Napoca, la realizarea lui au contribuit aproximativ 80 de voluntari activi ai proiectului, studenți ai Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu”Cluj-Napoca. Aceștia participă la organizarea campaniilor de donare de sânge, la informarea și educarea populației generale clujene.
Direcția Comunicare și Relații Publice din cadrul Universității Babeș-Bolyai, în parteneriat cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj, organizează, în perioada 7 – 11 noiembrie 2016, campania de donare de sânge „Donăm împreună, UBB dă startul!”, adresată studenţilor şi cadrelor didactice din universitate.
Universitatea Babeş-Bolyai în parteneriat cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj organizează în perioada 17 – 20 noiembrie 2015 sesiuni de donare de sânge adresate studenţilor şi nu numai.
Centrul Regional de Transfuzii Cluj a înregistrat un număr dublu de donatori de sânge faţă de o săptămână obişnuită, o parte dintre cei care s-au prezentat pentru a dona spunând că fac acest lucru pentru victimele incendiului de la clubul Colectiv din Bucureşti, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Peste 400 de persoane s-au prezentat, ieri, să doneze sânge la Centrul de Transfuzii (CTS) Cluj în schimbul unor bilete gratuite de o zi la Untold Festival. Din cele 400 de persoane care s-au prezentat să doneze sânge la CTS Cluj, doar 150 au fost preluate, celelalte persoane fiind reprogramate, deoarece capacitatea de stocare în unitatea medicală a fost depăşită.
Organizația Studenților Mediciniști din Cluj (OSM Cluj) organizează campania ”Donează sânge! Fii erou!”. Persoanele care doresc să doneze sânge sunt așteptate cu buletinul/cartea de identitate in perioada 8-12 decembrie 2014, orele 8.00-13:00, la sediul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Cluj, de pe str. N. Bălcescu nr. 18.
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.
Oct 14, 2024 207 Interviu
Sep 11, 2024 275 Campus
Iul 16, 2024 403 Stiri
Iul 08, 2024 335 Stiri
Iul 03, 2024 366 Stiri