Food Waste Combat, proiectul JCI Cluj de conștientizare și reducere a risipei alimentare, a fost desemnat cea mai bună inițiativă locală de responsabilitate socială din rețeaua mondială JCI, organizație neguvernamentală internațională care reunește aproximativ 200.000 de tineri implicați în comunitate din peste 120 de țări.

Decernarea premiului a avut loc la Congresul Mondial JCI de la Amsterdam, unde au participat câteva mii de reprezentanți și delegați din aproape toate statele lumii. Este prima dată când la un congres mondial JCI e premiat un proiect din România. La congres a luat parte și Kofi Annan, fost secretar general ONU și fost membru JCI.

A început facultatea și odată cu ea multe alte sarcini și factori care te pot stresa și mai tare, poate un part time job, sau noi începuturi, seminare, cursuri, sau laboratoare... Respiră adânc de 5 ori și hai să vedem ce e de făcut. Atunci când suntem stresați în permanență, corpul nostru rămâne setat pe "modul de luptă", care declanșează o serie de răspunsuri fiziologice, inclusiv o creștere a nivelului de cortizol. Și în timp ce acest lucru este util în situații cum ar fi confruntarea cu un urs sălbatic într-o pădure, starea aceasta poate dăuna organismului dacă este menținută o perioadă lungă de timp. Stresul cronic este, de asemenea, o cauza a oboselii suprarenale, o afecțiune care se întâmplă cand organismul și glandele suprarenale se străduiesc să răspundă cerințelor stresorilor externi și pot duce la simptome cum ar fi depresia, creșterea în greutate, inflamația și focalizarea lenta.

În cadrul campaniei „Banca de alimente FSPAC” organizată de către Departamentul de Comunicare, Relaţii Publice şi Publicitate din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării (FSPAC) a UBB, în parteneriat cu Crucea Roşie filiala Cluj-Napoca au fost colectate aproxmativ 900 de kilograme de alimente neperisabile (făină, mălai, zahăr, ulei, paste făinoase, orez, conserve, diverse dulciuri).

Sesiunea este pe sfarsite, așa că trebuie să te pregătești pentru sesiunea de refacere și de odihnă în scopul începerii unui nou semestru cât mai energic și mai productiv. De aceea ți-am pregătit un ardicol care te va ajuta să dormi mai bine și somnul să fie mai odihnitor ca niciodată prin simpla consumare a unor alimente delicioase.

Știi că dacă mănânci o ciocolată întreagă nu e bine pentru sănătatea ta, dar știai că există și alte alimente care sunt foarte sănătoase, dar mâncate în cantități mari pot fi dăunătoare? În continuare îți voi prezenta câteva dintre acestea pentru a evita consumarea lor în exces.

Ingredientele din mâncarea pe care o consumăm pătrund în fluxul sanguin, ajungând la creier. Aşadar, în mod inevitabil, mâncarea pe care o ne influenţează capacitatea de a gândi, de a lucra sau de a ne concentra. În aceste condiţii, Organizaţia Mondială a Sănătăţii indică faptul că alegerea alimentelor potrivite ne-ar putea ajuta să ne îmbunătăţim capacităţile cognitive cu 20%.

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.