Noul presedinte al Academiei Romane este Ioan-Aurel Pop, rectorul UBB

Scris de 

Ioan-Aurel Pop, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, este noul președinte al Academiei Române. Clujeanul a obținut 86 de voturi. Trei academicieni au candidat astăzi la cea mai înaltă poziție a acestui for: Ioan-Aurel Pop, Victor Voicu – președintele Secției de Științe Medicale a Academiei Române și Bogdan Simionescu – vicepreședintele Academiei Române. Pe locul al doilea s-a situat Victor Voicu, cu 56 de voturi.

 

Ioan-Aurel Pop este rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, aflat în prezent la al doilea mandat la conducerea instituției de învățământ superior. Este profesor universitar, doctor în Istorie, membru corespondent al Academiei de Științe, Litere și Arte (Paris) din 1999, membru titular al Academiei Române din 2010 și membru al Academiei Europene de Științe și Artă (Salzburg) din 2013. În 2015, a primit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler.

 

Pe lângă cele peste 500 de studii și articole, a publicat mai mult de 70 de cărți, proprii și în colaborare, în: Albania, Argentina, Austria, Cehia, Germania, Italia, Marea Britanie, Polonia, Republica Moldova, România, Statele Unite ale Americii, Ungaria.

 

Citeste si:

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook