Steagul a fost terminat în vara anului 1900, dar expunerea sa publică a avut loc doar în 12 octombrie 1902. În ziua respectivă, după inaugurarea festivă a statuii lui Matia Corvin, din centrul oraşului, s-a procedat şi la deschiderea muzeului Societăţii Carpatine Ardelene, în Casa Matia Corvin.

Steagul a fost confecţionat din mătase groasă, de culoare albă, şi avea ambele laturi presărate cu motive decorative tipice broderiei domnești maghiare. Întâlnim așadar motive vegetale (vrejuri, cârcei, frunze dinţate) şi florale (lalele, garoafe, bujori etc.) brodate, în culori vii şi multiple, cu fire de mătase şi fire metalice, de aur şi de argint. Pe una din laturi, într-un medalion central, este reprezentat bustul împărătesei, executat printr-o broderie atât de fină şi densă încât toată imaginea dă impresia unei litografii sau a unei fotografii aplicate ulterior. Elisabeta poartă o rochie simplă, în nuanţe de gri, gri-maroniu, maro-roşcat şi negru. Culorile închise sunt sortite să evidenţieze sobrietatea împărătesei, această imagine fiind accentuată şi de coafura simplă a acesteia (mai multe împletituri prinse în coc), precum şi de crucea pe care o poartă la gât. Chenarul medalionului central este constituit din lalele brodate, alese nu întâmplător pentru încadrarea reginei, deoarece acestea simbolizează feminitatea.

Pe cealaltă latură a steagului întâlnim acelaşi chenar cu motivul arcadei şi aceleaşi broderii florale, doar că în medalionul central sunt redate stema Ungariei, iniţialele Societăţii Ardelene Carpatine: E.K.E., locul: Kolozsvár şi anul înfiinţării acesteia: 1891, precum şi două flori de colţ, simbolul asociaţiei. Stema a fost realizată din mătase, decupată ulterior şi cusută în centrul steagului (la fel ca şi iniţialele Societăţii şi cifrele anului), iar cele două flori de colţ au fost brodate cu fir de argint.

Sentimentele care au însoţit realizarea sa au fost exprimate cel mai bine în scrisoarea de condoleanţe adresată împăratului Franz Joseph de către membrii Societăţii Ardelene Carpatine, în anul 1898: „Asociaţia noastră, ca propovăduitoare a frumuseţilor naturii, a venit, pe bună dreptate, în numele pădurilor şi al munţilor, să o plângă şi să poarte doliu după acea Sfântă Femeie care a iubit atât de mult natura şi care a vizitat de atâtea ori locurile binecuvântate cu frumuseţi de către Dumnezeu.” (Scrisoare redactată în şedinţa extraordinară din 14 septembrie 1898 a comitetului Societăţii Carpatine Ardelene.)