[interviu] Vezi ce te asteapta in echipa ZITEC

Scris de  Noi 10, 2014

Niciodată nu am fost de acord cu ideea de companie în care totul e robotizat, unde ai un șef mai mic care are un șef ceva mai mare care la rândul lui are un șef mare, acolo unde fiecare, într-un final, vrea să arate cât e, de fapt, de mare. Privirile par gata să te atace la o simplă mișcare a mâinii îndreptată spre buzunar, nu care cumva să pierzi timpul atingând cinci taste ale telefonului mobil, de pildă.

Zitec e diferită. Este una dintre cele mai importante companii românești de software, specializată in dezvoltarea de produse și aplicații online complexe și, totodată, e una dintre puținele care a găsit echilibrul perfect între seriozitate și un stil de muncă relaxat, un echilibru necesar pentru progresul la care toți aspiră.

 

Cu peste 11 ani de experiență, Zitec dezvoltă aplicații software personalizate pentru diverse domenii de activitate precum turism, finanțe, comerț electronic, educație, medicină, lifestyle etc. De-a lungul existenței lor și-au extins prezența la nivel internațional, diversificându-și portofoliul cu clienți din 14 țări, situate pe 3 continente.

 

De asemenea, Zitec dezvoltă produse software proprii (Videopublishing.com, HotelPeeps.com, Zidox) și a derulat mai multe investiții în startup-uri locale (editura de bandă desenată HAC!BD) sau internaționale (Zipongo, Media Ventures, HuddleHero).

 

Mai întâi de toate, să facem prezentările. Spune-le, te rog, candidaților cine ești și descrie-le pe scurt activitatea pe care o întreprinzi în cadrul companiei.

Bună, Smart Dreamers! :) Mă numesc Diana Furtună, am o experiență de 7 ani în HR și mă număr printre norocoșii care pot declara că iubesc ceea ce fac.

Din rolul de IT Recruitment Specialist în cadrul Zitec, mă ocup de promovarea pozițiilor disponibile și identificarea candidaților potriviți, participarea la definirea strategiei de retenție a angajaților, employer branding.

Diana

 De ce ar vrea un tânăr să lucreze pentru Zitec?

Credem că pentru a fi fericit trebuie neapărat să îți urmezi pasiunea, iar pentru a avea o carieră de care să fii mândru trebuie să găsești o echipă care îți împărtășește valorile. Un job la Zitec reprezintă o oportunitate excelentă pentru orice tânăr care dorește să iși dezvolte abilitățile tehnice, personale și interpersonale. Investim în oameni și îi incurajăm să aibă inițiativă, să își atingă potențialul maxim.

Diversitatea proiectelor reprezintă un alt motiv pentru care Zitec este atractiv pentru candidați. Lucrăm cu o varietate foarte mare de tehnologii, iar clienții noști vin din diverse domenii de activitate.

Pe scurt: pentru combo-ul tehnologie + oportunități reale de dezvoltare + mediu de lucru creativ.

 

Care e tipul de joburi pe care le oferă compania?

Majoritatea job-urilor pe care le avem sunt tehnice, în acest moment fiind deschise următoarele poziții: Java Developer, Quality Assurance Engineer, PHP Software Engineer (Magento, Drupal), Online Marketing Specialist, Head of SysOps.

De asemenea, am dat startul procesului de selecție pentru internship-ul de Software Quality Assurance, care va începe în 17 noiembrie și va avea o durată de 3 luni. Căutăm studenți sau absolvenți de facultate cu profil tehnic, care să dețină cunoștințele de bază privind programarea și care să manifeste entuziasm și dorința de a-și construi o carieră în domeniul asigurării calității aplicațiilor software. În cadrul programului există 3 poziții, iar în final ne dorim ca aceștia să se alăture permanent echipei Zitec.

 

Care consideri că e cea mai întâlnită calitate pe care o au colegii tăi?

Colegii mei au destul de multe lucruri în comun: pasiunea pentru tehnologie, un interes puternic pentru dezvoltarea personală și profesională, concentrarea pe calitate, abilitatea de a îmbina munca și distracția și, foarte important, o fire prietenoasă și entuziastă.

Îmi este dificil să aleg o singură calitate, însă ce m-a impresionat încă din primele interacțiuni cu ei este entuziasmul.

 4.Grand-Ballroom-2

Care crezi că va fi elementul care-l va impresiona din prima clipă pe un nou angajat, odată ce trece pragul companiei voastre?

Noii membri ai echipei sunt de obicei impresionați de mediul organizat de lucru, de deschiderea și flexibilitatea de care dau dovadă colegii și de modul transparent în care comunicăm. Fiind orientați spre calitate, ne place să facem lucrurile ca la carte. Pentru un nou angajat, acest lucru se traduce prin perioada de acomodare, când se întâlnește cu HR-ul, Team Lead-ul și cu alți colegi care îi explică diverse procese. De asemenea, are timp pentru studiu și sprijinul echipei astfel incât să se familiarizeze cât mai rapid cu proiectul alocat.

 zitec

 Cum nu ar trebui, sub nicio formă, să fie un candidat interesat de un job din cadrul Zitec?

Căutăm persoane active, dornice să se implice, să lucreze în echipă, să se dezvolte permanent, să construiască. Dacă unui candidat îi lipsesc aceste atribute, atunci Zitec nu e locul potrivit pentru el.

 

Cu ce este diferită cultura voastră organizațională comparativ cu una standard?

Diferența o face structura flexibilă, în care simți că ai o contribuție reală, în care opinia ta contează și ești chiar încurajat să o exprimi. Comunicarea deschisă și lucrul în echipă fac ca toate acestea să fie posibile.

 

Cum încurajați creativitatea, dezvoltarea personală și profesională a echipei?

Contează foarte mult pentru noi ca fiecare membru al echipei să se dezvolte, să crească atât pe plan profesional, cât și personal. Prin urmare, stabilim obiectivele împreună cu fiecare persoană și îi oferim susținerea necesară pentru a le atinge, fie financiară pentru cursuri, certificări și participarea la conferințe, fie non-financiară prin organizarea de prezentări și workshop-uri interne și încurajarea permanentă a schimbului de cunoștințe.

Tot pentru a susține dezvoltarea profesională, am inițiat programele de internship pe care le desfășurăm cu succes de 4 ani încoace. În curând vom sarbatori încă o „generație”, care și-a dezvoltat alături de noi cunoștințele de PHP, PHP-Drupal, PHP-Magento, Ruby on Rails, Quality Assurance.

Trăsăturile care ne definesc ca echipă ne determină să investim în evenimente ca ZiHack, maratonul de 24 de ore de programare, organizat anual, care a fost creat în scopul de a stimula creativitatea, de a oferi colegilor posibilitatea de a veni cu idei noi și de a le implementa, de a descoperi și utiliza noi tehnologii, totul la pachet cu o porție sănătoasă de distracție.

Suntem o echipă activă și avem o listă lungă cu activități diverse precum teambulding-uri, campionate de ping-pong, foosball, pinball, evenimente sportive, ateliere creative, boardgames și multe altele.

 zitec game

Care sunt riscurile ca, într-un mediu de lucru relaxant, oamenii să devină mult prea relaxați? V-ați lovit și de astfel de cazuri?

Cu siguranță există acest risc, însă până acum nu ne-am lovit de un astfel de caz. Colegii noștri apreciază mediul de lucru relaxant și toate activitățile extra, dar în același timp rămân concentrați pe proiecte și pe contribuția lor la acestea. Cred că am reușit să găsim echilibrul perfect între cele două.

 

Care a fost sursa de inspirație pentru designul work-space-ului?

Și în acest caz s-a lucrat în echipă, au fost mai multe persoane care s-au implicat, au venit cu idei. De asemenea, s-au facut sondaje pentru a afla ce își dorește fiecare să aibă în birou. Ne-am creat propriul mediu care să ne inspire, să ne reprezinte ca echipă, adăugând acele elemente de creativitate care ne definesc în tot ceea ce facem.

Datorită creșterii echipei, din luna iunie ne-am extins birourile cu încă un etaj în Phoenix Tower.

Design-ul etajului 5 are elemente inspirate din Star Trek, imagini realizate de NASA în spațiu, precum cea a nebuloasei Heart and Soul. Tot aici se află și Fun Room-ul descris mai sus. Amenajarea noului etaj conține elemente nautice, un yacht, tavernă și terasă cu lumină naturală și spațiu verde, hamac, balansoar. Spațiile de lucru sunt generoase, colegii având posibilitatea să își aleagă biroul.

13.Ship-come-aboard

Aici vei găsi mai multe locuri de muncă disponibile din cadrul companiei Zitec, pe platforma SmartDreamers. Dacă consideri că atât aptitudinile tale tehnice cât și calitățile de om merg umăr la umăr cu cele ale echipei Zitec, atunci nu sta pe gânduri, aplică la job-urile care ți se potrivesc! Îți ținem pumnii strânși!

 

Sursa: smartdreamers.com

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.