Studiile universitare de doctorat reprezintă cel de-al III-lea ciclu de studii universitare si permit dobândirea unei calificări de nivelul 8 din Cadrul European al calificărilor pentru învăţare pe tot parcursul vieţii (EQF/CEC) şi din Cadrul Naţional al Calificărilor. Admiterea la studiile universitare de doctorat se face pe baza unui concurs organizat de Universitatea Babes-Bolyai, prin Institutul de Studii Doctorale. Înscrierea la concursul de admitere la studii universitare de doctorat se poate face indiferent de domeniul în care candidatul a obţinut diploma de licenţă şi cea de master.
Indiferent de domeniu, concursul de admitere la doctorat constă din cel puţin două probe:
a. o probă scrisă de specialitate, pe baza unei tematici anunţate de conducătorul de doctorat cu cel puţin două luni înainte de data desfăşurării concursului de admitere;
b. un interviu în cadrul căruia se analizează preocupările ştiinţifice/artistice ale candidatului, aptitudinile lui de cercetare/creaţie artistică şi tema propusă pentru teza de doctorat.
În funcţie de specificul domeniului, pot fi prevăzute în cadrul concursului de admitere la doctorat şi alte probe (chiar eliminatorii), la solicitarea conducătorilor de doctorat titulari şi cu acordul consiliului şcolii doctorale. Pentru a vedea locuri disponibile anul acesta click aici.
DATE IMPORTANTE
Perioada de înscriere la concursul de admitere: | 01 – 05 septembrie 2014 |
Desfăşurarea probelor din cadrul concursului de admitere: | 08 – 19 septembrie 2014 |
Confirmarea ocupării locurilor | 22 – 26 septembrie 2014 |
Înmatricularea ca studenţi-doctoranzi (începerea programului de doctorat) | 01 octombrie 2014 |
Sursa: doctorat.ubbcluj.ro
Sursa foto: sorinplaton.wordpress.com