Un lucru e cert. Nu e seară la terasă fără un consum asiduu de bere. Fie că are tot soiul de arome, fie are un indice de alcool scăzut, berea e un must-have pentru orice vară toridă și e alegerea perfectă la orice terasă. Însă cât de bine este pentru sănătatea noastră să consumăm regulat bere.

Acum că a venit vacanța și nu mai avem gândurile examenlor, nu mai avem nicio scuză să nu fim în trend. Așadar, Campuscluj.ro îți spune care sunt cele mai căutate tendințe în materie de modă cu care vara lui 2013 ne întâmpină.

Studenția ar trebui să fie perioada în care să definim în proprii noștri termeni cuvântul ,,experiență”, momentele în care noul să facă parte din rutina noastră și ineditul să ne însoțească mereu. Însă mulți dintre noi alegem să ne complacem într-un program rigid, să rămânem doar la nivelul cursurilor și să nu ne bucurăm de studenție la adevăratele ei standarde. De cele mai multe ori, nu ne trăim punctele culminante din povestea studenției noastre și acest lucru este o greșeală. Așa că azi îți spunem cum să NU faci asta. Fii mereu altfel decât ceilalți și nu lăsa monotonia să-ți definească viața!

Cu toții am muncit enorm în acest an universitar. Am adormit buimaci în sălile de lectură, dimineața făceam eforturi colosale să mergem la cursurile ce începeau într-un mod crunt, ucigător, la ora 8:00. Sesiunile de examene au fost chinuri ce s-au sfârșit acum și vacanța se apropie de noi. Ce facem vara asta pentru a ne aduce aminte de ea cu multe zâmbete? Ne facem mii de planuri la începutul fiecărei veri și ne trezim în august sau septembrie că nu am realizat nici jumătate din lucrurile de pe listă. Cum rezolvăm asta? Ce să facem pentru a simți că nu a trecut vara aceasta degeaba?

Am intrat și noi în vacanță, deodată cu tine. Azi îți spunem care sunt cele mai vânate concerte ale lunii iulie, datele și locațiile unde se vor desfășura. Anul acesta luna iulie a strâns laolaltă câteva dintre cele mai importante evenimente ale anului, de la trei dintre cele mai mari festivaluri din România: B’ESTFEST Summer Camp, Peninsula şi Rock the City, la concertele unor artişti ca: Richard Clayderman, Iron Maiden sau Sting. În plus, luna aceasta la mare revin două evenimente cu intrarea liberă: Liberty Parade şi Europa FM Live pe Plajă.

Rețeaua noastră de socializare preferată suportă schimbări mai mereu. Unele ne plac, altele poate mai puțin. Cert este că se străduiești din răsputeri să fie alături de utilizatorii săi, să le îndeplinească toate cerințele și să nu îi piardă. Pentru că a rezistat pe piață mult mai mult decât orice altă rețea de socializare, Facebook face eforturi colosale de a fi pe placul utilizatorilor săi.

Te gândești deja să studiezi în străinătate anul viitor? Află de la Campuscluj.ro care sunt lucrurile pe care nu le știai despre studiul în străinătate. Calitatea programelor de studiu, resursele academice bogate şi diversitatea culturală şi etnică  din mediul universitar sunt aspecte pe care majoritatea dintre noi deja le cunoaştem. Mai sunt însă şi alte aspecte mai puţin cunoscute de publicul larg referitoare la universităţile din străinătate dar care în mod clar sunt la fel de impresionante ca cele anterioare.

După ce scăpăm triumfături de cel de-al doilea examen al maturității din viața noastră, ne trezim temători cu diploma în mână și emoții în suflet, neștiind încotro să o luăm. Ce facem cu diploma de absolvire? Dacă pentru multe persoane perioada de vară înseamnă mult aşteptatul concediu de odihnă, pentru mulți absolvenţii de facultate este începutul unei etape importante din viaţa lor prin intrarea în “câmpul muncii“. Tocmai de aceea, ne-am hotărât să vă oferim câtteva sfaturi.

Ți-e drag de statutul de student. Fie ești boboc și visezi la studenție, fie ești absolvent și te gândești că ar fi bine să mai rămâi în campusul universitar. Ideea este că noi îți spunem care sunt cele mai căutate facultăți la care apelează cei care vor să trăiască sau să retrăiască studenția. Geografia, Dreptul, Administrarea Afacerilor, Ştiinţele Politice şi cele ale Comunicării sunt printre cele mai râvnite de candidaţii care dau admiterea la universitate. O analiză a concurenţei înregistrate în 2012 la admiterea în facutăţi relevă că Dreptul, Ştiinţele Politice, Marketing-ul şi Afacerile, dar şi Geografia şi Ştiinţele Comunicării sunt printre cele mai căutate specializări în rândul universităţilor din România.

Se pare că avem vești foarte bune pentru viitorii farmaciști ai Clujului nostru. Un lanţ de farmacii cunoscut în România a lansat programul Bursele de Excelenţă, adresat studenţilor din anii 4 şi 5 de la facultăţile de Farmacie din 10 centre universitare din ţară: Arad, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Târgu Mureş şi Timişoara. Studenţii vor fi integraţi într-un program de învăţare practică în farmacii, timp de o lună. Dintre aceştia, vor fi selectaţi cei mai buni tineri, care vor primi o ofertă fermă de angajare în lanţul de farmacii.

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.